Întâmplarea neașteptată a unui cuplu. Cei doi au decis să plece într-o vacanță de neuitat. Au zburat 15 ore cu avionul, apoi au avut parte de o surpriză neplăcută. Au coborât din aparatul de zbor și erau tot în locul de unde au plecat.
Citește si: Accident aviatic teribil. Un tânăr a furat un avion de pe pistă și l-a prăbușit: „Am jucat niște jocuri video înainte”
Îndrăgostiții din Anglia s-au urcat în avion cu gândul la vacanță, dar se pare că planurile lor au fost date peste cap. Deși ar fi trebuit să zboare mai puțin de 4 ore până în locul unde aveau să se relaxeze, lucrurile au luat o altă întorsătură. Ei urmau să ajungă în Madeira, însă călătoria a fost una de coșmar.
Au zburat 15 ore, iar când au coborât din avion, erau tot în același loc de unde au plecat.
Ce s-a întâmplat, de fapt, cu zborul cuplului
Mark și Caroline Gittins au urcat în avion de pe aeroportul Gatwick și au plecat spre Madeira, acolo unde bărbatul urma să își sărbătorească împlinirea a 60 de ani. Au zburat timp de 15 ore și la finalul zborului, când au coborât din avion, erau tot la Gatwick.
Citește si: VIDEO| Din cauza haosului care a cuprins aeroporturile, călătorii încep să renunțe la bagajele de cală
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
În timpul călătoriei a pornit un vânt puternic, astfel că zborul lor a fost deviat spre Tenerife.
După două ore petrecute în avion acolo, pasagerii au fost duși în Anglia. Compania și-a cerut scuze pentru neplăceri, dar a spus că a pus pe primul loc siguranța pasagerilor și a echipajului.
„A petrece 15 ore de călătorie, iar destinația să fie de fapt propria ta casă, este total suprarealist. Suntem în stare de șoc”, a spus bărbatul, potrivit digi24.ro.
Cum s-au urcat în avion au fost informați că bate un vânt puternic.
Căpitanul a menționat că speră că se va potoli și vor putea ateriza. Câteva minute bune mai târziu, aparatul de zbor a fost deviat spre Tenerife, din cauza condițiilor meteo.
Citește si: Biletele de avion se scumpesc. Ce trebuie să afle călătorii
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
„Nu am fost prea îngrijorați, ni s-a spus că acest lucru nu este neobișnuit și că probabil vom sta la sol în Tenerife câteva ore, după care vom pleca spre Madeira.Cea
mai mare problemă este legată de toate promisiunile false ale companiei aeriene. În zborul de întoarcere, căpitanul și însoțitorii ne-au tot liniștit, spunând că vor rezolva problema cu zboruri alternative, cazare, tichete de mâncare și că ne vor duce negreșit în Madeira, dar asta nu s-a întâmplat. Ne-au lăsat la Gatwick fără nicio informație.”, a spus Gittins.
Oamenii au ratat vacanța în Madeira, însă și-au recuperat banii de la firma de turism prin care și-au rezervat vacanța.
Ei au reușit, pe ultima sută de metri, să plătească o altă vacanță în Franța, pentru a sărbători ziua de naștere a bărbatului.
Citește si: Accident aviatic cu victime în Beijing! Un elicopter s-a prăbușit, iar piloții au murit pe loc