Moment tensionat între China și SUA. Reacția Beijingului după ce Nancy Pelosi a aterizat în Taiwan
Șefa Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, care a sosit marţi seară în Taiwan, a declarat miercuri că a venit cu intenţii paşnice în regiune, în contextul în care vizita sa a înfuriat Beijingul. China a luat măsuri punitive după sosirea înaltului oficial american.
Author: Sorin Negru miercuri 03 august 2022 , 07:18
Vizita sa, care nu fusese anunţată oficial, dar care a făcut obiectul unor speculaţii intense de câteva zile, a determinat imediat reacţii din partea Beijingului.
"Venim ca prieteni în Taiwan, venim în pace în regiune", a declarat Nancy Pelosi în cadrul unei întâlniri cu vicepreşedintele parlamentului taiwanez, Tsai Chi-chang.
La sosirea înaltului oficial american la Taipei, ministerul chinez de externe a denunţat "o încălcare gravă" a angajamentelor americane faţă de China, care "subminează grav pacea şi stabilitatea regionale".
Primele măsuri ale Beijingului după vizita lui Nancy Pelosi
Autoritățile de la Beijing au anunțat că va fi suspendat exportul de nisip natural către Taiwan începând cu 3 august.
De asemenea, China suspendă importurile de citrice, peşte sabie răcit şi stavrid negru congelat din Taiwan începând cu 3 august, au anunţat miercuri autorităţile vamale chineze.
Totodată, China va lua măsuri disciplinare împotriva a două fundaţii din Taiwan, interzicându-le să coopereze financiar cu companii şi persoane de pe continent, a declarat miercuri Ma Xiaoguang, purtătorul de cuvânt al Oficiului pentru Afaceri Taiwan din China.
Cele două fundaţii sunt Taiwan Foundation for Democracy şi Taiwan International Cooperation and Development Fund, a spus Ma.
Aceste măsuri au fost anunţate după ce preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a sosit marţi seara în Taiwan, pe fondul condamnării acestei vizite de către Beijing.