Scandalul a pornit de la fotografiile de botez ale fiicei Denisei și a lui Flick. Evenimentul a avut loc în data de 14 august 2022. Denisa o acuză pe fotografa din Ucraina că nu a prestat serviciile pentru care a fost plătită, în timp ce, fotografa Diana Tarașova spune că nu a fost plătită în totalitate. 

Ce spun cele două părți 

Fotograful pe care l-am ales pentru botez a refuzat să ne mai facă poze când am ajuns acasă de la biserică și efectiv s-a luat și s-a dus...

(am vrut eu să fac un bine și am ales un fotograf ucrainean). Colac peste pupăza ne-a și șantajat vreo 2 saptamâni că dacă nu îi mai dam 250 e euro în plus fată de cât plătisem deja pentru servicii neprestate complet, va șterge și puținele poze pe care le făcuse la biserică “, a scris vedeta.

De cealaltă parte, Diana Tarasova, fotografa de origine ucraineană, are o cu totul altă variantă a poveștii. Aceasta a postat pe Instagram capturi din conversațiile cu Denisa Filcea și mesajele vocale pe care aceasta i le-a trimis.

Tânăra a precizat că a avut, în trecut, trei colaborări pentru promovare cu cei doi soți și că, pentru botezul micuței Eva, a cerut un onorariu de 100 de euro pe oră. Denisa i-a spus că jobul va dura aproximativ două ore, ceea ce ar fi rezultat suma de 200 de euro.

Fotografa a făcut un discount și a cerut, în total, 150 de euro.

Însă evenimentul a avut o durată de aproape cinci ore, astfel că fotografa de origine ucraineană a decis să ceară pentru timpul suplimentar un onorariu total de 400 de euro.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

După botez, Denisa i-a trimis mai multe mesaje scrise și vocale fotografei și s-a ajuns chiar și la amenințări. Fotografa a refuzat să le dea pozele înainte să primească toți banii, în timp ce Denisa i-a transmis că nu are de gând să o plătească cu 400 de euro, deși fotografa a precizat de la început că vrea să fie plătită pe oră. 

Ce a declarat astăzi Denisa Filcea

Într-un vlog postat ulterior pe Youtube, Denisa Filcea susține că fotografa din Ucraina nu a respectat înțelegera inițială, că timpul alocat evenimentului a crescut din cauza vremii neprielnice (drumul dus-întors a durat mai mult), că fotografa nu a vrut să le mai facă și acasă câteva poze și a plecat fără nicio explicație. Ulterior, nu le-a trimis fotografiile pentru care fusese plătită și a cerut 250 de euro în plus, refuzând să ofere factură.

De asemenea, într-un interviu acordat astăzi referitor la incident, ea a adăugat:

"Ea a cerut mai mulți bani decât stabiliserăm inițial, OK, nu am fost de acord să facă asta, nu consider că are dreptate pentru că lucrurile s-au derulat exact așa cum eu i-am spus inițial că va fi.

A făcut o contraofertă în care a zis că e OK suma de 150 €, iar după ce s-a văzut cu ăia 150 € încasați, ea a zis «Mai vreau 250», pe motiv că, diferit față de ce prezentasem eu inițial, s-a

lungit drumul cu 15 minute dus și încă 15 întors, din cauza faptului că ploua torențial. 

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Două gemene bogate au anunțat că îşi caută un iubit pe care să îl împartă. Poate să fie și sărac, dar să îndeplinească o condiție cheie- antena3.ro

Eu am fost de acord să-i plătesc diferența aceasta de bani care mi se pare abuzivă și o lipsă totală de profesionalism și caracter și i-am spus «Îți plătesc, dă-mi factură».

Ea a refuzat să-mi dea factură. Eu n-am refuzat să o plătesc deși e abuziv, am refuzat să o plătesc ilegal.”, a spus Denisa într-un interviu pentru Cancan.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si