Preotul Visarion Alexa a ținut să menționeze că nu vrea să intre în detalii și nici nu va da prea multe detalii referitoare la faptele sale.

Preotul acuzat de agresiune sexuală și-a recunoscut fapta

Patriarhia spune că preotul "a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații".

Citeste si: O altă credincioasă intervine în scandalul în care este implicat părintele Visarion Alexa: „Îmi trimitea ursuleţi cu inimioare”

Măsurile luate de Arhiepiscopie au fost suspendarea de la slujire, retragerea funcției de paroh, obligația de a informa constant, cu celeritate și sinceritate Centrul eparhial despre evoluția anchetei.

Ce măsuri au mai fost luate împotriva preotului Visarion Alexa

 

"Odată cu pronunțarea sentinței judecătorești de la sfârșitul perioadei de control judiciar, ținând cont riguros de motivația sentinței și de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancțiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancțiuni direct proporționale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Ciuperca otrăvitoare cu dinți sau palmierul-fantomă. Cum arată cele mai ciudate plante și ciuperci descoperite în 2024- antena3.ro

Citeste si: Incendiu puternic la mai multe magazine din București. A fost emis mesaj RO-Alert, din cauza degajărilor de fum. FOTO- stirileprotv.ro

Citeste si: Noi informații în cazul lui Visarion Alexa, preotul presupus că a hărțuit sexual o enoriașă. Încă o femeie susține că a fost hărțuită

Poziția Bisericii, poziția creștină, este totdeauna, în mod natural și subînțeles, favorabilă celui vulnerabil și oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel.

Biserica este, în același timp, și spațiul moralmente terapeutic de îndreptare și vindecare prin pocăință sinceră a absolut oricui.

Dumnezeu să-i întărească și să-i mângâie sufletește pe toți cei afectați de această situație adânc tulburătoare!", adaugă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si