VIDEO - Un german a stabilit un nou record mondial cu colecția sa de peste 1.500 de cuburi Rubik
Un bărbat de origine germană a stabilit un nou record mondial! Este vorba despre o colecție impresionantă de peste 1.500 cuburi Rubik.
Florian Kastenmeier trăiește visul oricărui iubitor al cubului Rubik. De-a lungul anilor, acesta a clădit o impresionantă colecție de cuburi Rubik sau puzzle-uri rotative. În prezent, el are o colecție de nici mai mult, nici mai puțin de 1.519 de cuburi Rubik ce vin în diverse forme, modele și mărimi, toate fiind diferite între ele.
Acesta și-a postat colecția de invidiat pe platforma Youtube, iar reacțiile fanilor nu au încetat să apară:
„Wow, ăsta este visul oricărui iubitor al cubului Rubik...”, a apreciat un internaut.
„Sper să bat cândva recordul ăsta”, a mărturisit un alt urmăritor de-ai lui Florian.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Urmăritorii bărbatului îl apreciază pe acesta, însă este de menționat că sunt și puțin geloși. Unii dintre ei sunt și curioși în legătură cu prețul unei astfel de colecții.
„Așa vede soția mea colecția pe care o dețin. Am 5 cuburi, apropo”, s-a confesat un bărbat în secțiunea de comentarii.
Potrivit site-ului oficial al recordurilor mondiale, Florian Kastenmeier are o întreagă cameră în Mindelheim alocată colecției sale de cuburi Rubik. Acesta chiar se gândește ca la un moment dat, spațiul din acea cameră nu îi va mai fi suficient pentru a-și depozita noile achiziții. Totuși, asta nu îl împiedică pe bărbat să strângă cele mai rare și interesante cuburi împreună cu soția sa și copiii. Membrii familiei sale, dar și prietenii lui, îl susțin necondiționat pe Florian.
Când a fost întrebat despre titlul obținut, Florian a răspuns pe măsură: „Este incredibil! Este un sentiment minunat să știi că ai obținut ceva ce nimeni înaintea ta n-a mai făcut-o. Este nemaipomenit!
Printre cuburile sale Rubik se numără și modele vechi, printre primele apărute vreodată pe piață chiar, fabricate în Ungaria în anul 1977.
Citeste si: 5 momente incredibile din cariera lui Roger Federer, omul care a schimbat istoria tenisului