Ionuț, în război cu Bianca: „Nu-mi spui tu mie că nu am eu sentimente, în condițiile în care tu plângi de sentimente pe aici”
Bianca a răbufnit, după ce Ionuț i-a adus anumite reproșuri referitoare la sentimentele sale față de Alin. Cei doi concurenți au avut un schimb de replici dure și jignitoare.
Author: Laura Macovei sâmbătă 19 noiembrie 2022 , 13:31
După cearta dintre Bianca și Alin, acum Ionuț are ceva de reproșat la adresa concurentei.
Ce cuvinte dure și-au aruncat aceștia
În ediția de vineri a emisiunii Casa iubirii, o ceartă de zile mari s-a declanșat între Bianca și Ionuț, după ce concurentul a adus câteva critici asupra relației dintre ea și Alin. Vizibil afectată de faptul că Ionuț a precizat că nu există sentimente puternice între ea și Alin, Bianca a intervenit să își apere relația și l-a avertizat pe acesta că nu va acceptă niciodată că cineva să vorbească astfel despre sentimentele celor doi.
Ionuț: „Vrei să fiu rău? Ceva mai mult decât Alin. Auzi, nu-mi spui tu mie că nu am eu sentimente, în condițiile în care tu plângi de sentimente pe aici.”
Bianca: „ Eu nu o să las că nimeni să spună nimic despre asta și mai ales să facă așa gen de comparație în condițiile în care nu e în măsură să facă așa ceva! Și să spui că eu plâng! ”
În cele din urmă, Bianca nu a mai suportat și a izbucnit în lacrimi. Văzând reacțiile partenerei sale, Alin a cerut permisiunea producției să meargă în casa fetelor pentru a-și consola iubita.