Mai sunt doar câteva zile până la celebrarea Crăciunului, așa că primii colindători au început să bată deja din ușă în ușă. Acest lucru a avut loc și la Castelul Săvârşin, acolo unde colindătorii au întâmpinat familia regală. Pentru acest gest, Majestatea Sa Margareta a împărțit cadouri persoanelor nevoiașe.

Citește și: Au plecat să-l întâlnească pe Moș Crăciun

De curând, familia regală a fost colindată la Castelul Săvârşin, acolo unde aceștia își petrec sărbătorile în acest an.

Majestatea Sa Margareta, principele Radu, dar și principesa Elena au ascultat cu emoție cântecele celor care le-au călcat pragul.

Familia regală oferă daruri nevoiașilor

Familia regală a fost colindată la castelul unde petrec în acest an sărbătorile de iarnă, chiar la Săvârşin. O mulțime de copii s-au îmbrăcat în costume populare și au fost primiţi în curtea în care numeroși monarhi români sărbătoresc Crăciunul. Astfel, îmbrăcați în port popular, de la mai multe ansambluri folclorice din Arad și Bihor, au venit să îi încânte cu colinde alese.

Citește și: FOTO- Această stațiune din România este de o frumusețe rară! Peisajul este de basm, iar prețurile sunt mici

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Monarhii au privit cu atenție și „Dansul Caprei”. Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, principele Radu, dar și principesa Elena au ascultat bucuroși colindele celor care le-au călcat pragul.

Citește și: Își doresc un Crăciun fără lacrimi

După cântec și voie bună, colindătorii au primit câte o felie de cozonac, dar și cu un pahar de ceai fierbinte.

De asemenea, mai multe familii nevoiașe din Săvârşin au fost vizitate de însăși Majestatea Sa Margareta, care le-a oferit mai multe daruri de Crăciun. Familia regală numește acest gest o tradiție care datează încă din anii 1940.

Citește și: A doua zi de Crăciun 2022. Ce program au băncile și Poșta Română pe 26 decembrie. Vezi cum circulă mijloacele de transport în comun de sărbători


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si