Sezonul al doilea al emisiunii Casa Iubirii continuă cu noi provocări și momente de senzație pentru concurenții care sunt dornici să își găsească jumătatea. În ediția de miercuri, cuplul format din Nona și Patrick erau pe cale să se destrame, iar joi cuplul Nona și Patrick era pe cale să se destrame. Natalia va accepta să se întâlnească între patru ochi cu Marinel pe care care a mărturisit că îl admiră, iar Bianca se va săruta cu Alexandru.
Citește și: Ionuț își deschide sufletul în fața Alinei. De ce nu simte nevoia de a se apropia de cineva
Încă un cuplu e pe cale să se formeze în Casa Iubirii
În ediția de joi, 9 februarie, concurenții din Casa Iubirii vor avea parte de mai multe momente frumoase. Concurenții care au trecut prin etapa cunoașterii se vor îndrepta către formarea unui unui cuplu.
Natalia l-a ales pe Marinel pentru a-l cunoaște mai bine, iar cei doi tineri vor avea ocazia să se întâlnească la piscină, într-un cadru romantic și vor încerca să își exprime sentimentele.
„Nu te mai pup, că îmi iau refuz!”, spune Marinel.
Citește și: Ionuț a chemat-o pe Nona în grădină, iar Alexandru și Bianca au avut primul sărut
Bianca și Alexandru se vor întâlni și ei la piscină pentru a lămuri mai multe neînțelegeri din ultima perioadă.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Cristina si Radu par din ce in ce mai aproape de momentul in care vor forma un cuplu in Casa iubirii.
„Cred că e prea mult! Și mi-a ieșit pe gură așa!”, va spune Radu.
Citește și: Alina este noua concurentă a emisiunii ”Casa Iubirii”. Alexandru a uitat de dezamăgirea provocată de Bianca și a mărturisit de unde o cunoaște pe noua concurentă
Ionuț își deschide sufletul în fața Alinei. De ce nu simte nevoia de a se apropia de cineva
Larisa a lăsat un gol în sufletul lui Ionuț, iar acesta simte că nu se poate apropia de cineva în acest moment. Ionuț vorbește despre ce simte cu Alina.
Citește și: Bianca nu a fost încântată de modul în care Alexandru a sărutat-o: ”Nu am simțit nimic”
Concurentul are o discuție cu Alina pentru a lămuri ce simte. După ce Alina a spus că el se află în topul său, Ionuț se simte dator să-i spună că nu se simte încă vindecat după despărțirea de Larisa.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citește și: Nona este supărată pe Patrick pentru că a invitat-o pe Alina, noua concurentă, în camera roșie. Ce spune concurentul
Încă de la debutul celui de-al doilea sezon, Ionuț a mărturisit că nu-și mai găsește locul și că nu se poate apropia de cineva.
Concurentul a susținut că dacă situația nu se va îmbunătăți și nu se va deschide, acesta va cere să fie eliminat.