Grevă profesori 2023. Ar putea fi amânate examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat?
Grevă profesori 2023. Sistemul de educație se află în cea mai mare grevă generală din ultimele două decenii. Cei mai mulți profesori aleg să stea acasă, în timp ce alții au luat decizia de a ține orele. Iată care este situația cu privire la desfășurarea examenelor naționale de anul acesta!
Grevă profesori 2023. Greva generală a fost declanșată pe data de 22 mai în unitățile de învățământ, pe motivul neîmplinirii dorințelor de natură salarială. Sindicaliștii se declară ,,deschiși negocierilor''. Potrivit acestora, Executivul a venit duminică, 21 mai, „cu aceeași ofertă ca în ultimele zile“.
Ar putea fi amânate examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat?
În acest moment, greva generală nu are un termen la care știm sigur că se va încheia.
Acest lucru înseamnă, de fapt, că examenele naționale sunt puse în pericol. Potrivit sindicatelor, durata grevei va depinde de răspunsul oferit de către Guvern, iar cei care au aderat la declanșarea sa, vor renunța.
Sindicaliștii au precizat faptul că greva generală nu a fost declanșată brusc. Acțiunile de protest au fost organizate încă din decembrie 2021, atunci când s-au cerut majorări salariale.
Mulți elevi și părinți se întreabă care este situația cu privire la desfășurarea examenelor naționale din acest an.
Potrivit liderilor sindicatelor din educație, nu au o soluție pentru examenele naționale și pentru încheierea mediilor elevilor.
Atunci când au fost întrebați de situația privind încheierea anului școlar și a examenelor naționale, sindicaliștii au declarat că la această întrebare trebuie să vină cu un răspuns Guvernul. Mai mult de atât, atunci când au fost întrebați dacă elevii vor avea la final de an mediile încheiate, răspunsul lor a fost: „Rămâne de văzut“.
Calendarul examenului național de Bacalaureat 2023
29 mai – 7 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a 12—14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A 14—15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B 14—16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale — proba D 19—21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C 26 iunie 2023: Limba
și literatura română — proba E.a) — proba scrisă 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00—18.00
4—6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale.
Calendarul probelor de la Evaluarea Națională 2023
6 – 9 iunie 2023: Înscrierea la evaluarea națională 9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a 19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă 21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă 22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă 28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor 28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora
8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor 29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor 4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.