Ce reprezintă „A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul”? Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost de trei ori pierdut şi de trei ori găsit. Astfel, prima şi a doua aflare a capului sunt sărbătorite pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului, pe 25 mai.

Ce semnificație are această sărbătoare?

Ce reprezintă „A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul”? Este una dintre cele mai mari sărbători din luna mai!

Ce reprezintă „A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul”? Este una dintre cele mai mari sărbători din luna mai!

Irod a fost cel care a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei.

Din cauza  că aceștia se temeau că Ioan Botezătorul ar putea să învie dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap. 

Irod a poruncit ca trupul lui Ioan Botezătorul să fie separat de cap. Astfel, Irod a trimis ucenicilor doar trupul sfântului, care a fost îngropat în Sevastia, capul fiind îngropat de Irodiada în curtea sa. 

Capul Sfântului Ioan Botezătorul a stat îngropat în acel loc până în vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, când prin doi monahi, a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar.

Potrivit tradiției, în timpul crizei iconoclastice, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, fiind adus apoi la Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta fiind cea de-a treia aflare a capului Sfântului Ioan.

Nu e bine să muncești sau să faci curat în gospodării.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Potrivit tradiției, pe 25 mai nu se taie nimic folosind cuțitul, totul trebuie rupt cu mâna.

Citește și: Înălțarea Domnului 2023. Ce se mănâncă în această zi? Alimentele care nu trebuie să lipsească de pe masă!

Tot în această zi de sărbătoare, credincioșii nu vor consuma fructe și legume de culoare roșie, nu vor bea vin roșu și nici alte băuturi de această culoare.

Nu se consumă alimente rotunde, deoarece amintesc de Capul Sfântului Ioan Botezatorul.

Rugăciunea care trebuie rostită în această zi

Ce reprezintă „A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul”? Este una dintre cele mai mari sărbători din luna mai!

Ce reprezintă „A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul”? Este una dintre cele mai mari sărbători din luna mai!

„Sfinte Ioane, Sfinte Botezătorule, tu ai fost chemat de Dumnezeu, încă înainte de a te naște, să-i pregătesti pe oameni pentru venirea Fiului Său, iar mulțimile atrase de faima sfințeniei tale și de puterea Duhului Sfânt, ca cel al profetului Ilie, primeau botezul pocăinței în semn de convertire la Dumnezeu.

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Momentul tragic în care o tânără influenceriță de 24 de ani și-a pierdut viața sub privirile îngrozite ale prietenei sale- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Tatăl ceresc ți-a destăinuit pe Fiul Său, când a voit să fie botezat de tine și tu l-ai făcut cunoscut ucenicilor tăi, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Această chemare atât de mare, pe care Însuși Mântuitorul nostru a recunoscut-o, când a spus că nu s-a născut un om mai mare decât tine, nu te-a făcut mândru, ci ți-a dat cea mai adâncă smerenie, pe care ai exprimat-o cu aceste cuvinte: „Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei.

Și El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez!”

Tu ai voit să-ți jertfești viața pentru a apăra sfințenia căsătoriei, înfruntându-l pe regele Irod, care trăia nelegitim cu soția fratelui său. Te rugăm mijlocește-ne la Dumnezeu o sinceră convertire și o iubire puternică față de El, ca să-L urmăm tot timpul vieții noastre, iar la sfârșit să-L preamărim pentru toată veșnicia.

Amin”.

Citește și: Se spală de Înălțarea Domnului 2023? Ce NU trebuie să facă credincioșii? Răspunsul preoților!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si