Vladimir Putin a spus că Occidentul și Ucraina vor ca rușii să „se ucidă între ei” și a avertizat că orice tentativă de șantaj sau tulburări în Rusia este „condamnată la eșec”, potrivit BBC News.

Citește și: VIDEO-Gruparea Wagner s-a retras. Care sunt condițiile împăcării între Prigojin și Putin

"Această solidaritate civică a arătat că orice șantaj și încercări de aranjare a tulburărilor interne sunt sortite eșecului.

Repet- cea mai înaltă consolidare a societății, puterii executive și legislative s-a arătat la toate nivelurile", le-a transmis Vladimir Putin  rușilor.

Liderul de la Kremlin a adăugat că „o poziție fermă, fără echivoc, de susținere a ordinii constituționale a fost luată de organizațiile publice, confesiunile religioase, partidele politice de conducere – de fapt, de către întreaga societate rusă”.

Ce a spus Vladimir Putin despre piloții uciși de gruparea Wagner

Vladimir Putin a mulțumit națiunii ruse pentru unitate, adăugând că toate deciziile necesare pentru a neutraliza amenințarea au fost luate chiar de la început, iar „rebeliune ar fi fost oricum înăbușită, organizatorii și-au dat seama că acțiunile lor sunt criminale”.

Vladimir Putin le-a mai spus rușilor că aceia care au organizat „rebeliunea” vor ca Rusia să piardă „și societatea noastră să se înece în sânge, dar au calculat greșit”.

El a continuat mulțumind tuturor serviciilor de securitate „care au rămas loiali jurământului lor”, precum și piloților care au murit.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Vladimir Putin a adăugat că au fost luate măsuri pentru a evita o vărsare majoră de sânge, „dar asta a durat”.

Citește și: VIDEO-Răsturnare de situație în Rusia. Kadîrov trimite trupe în zonele tensionate

„Le mulțumesc soldaților și comandanților Wagner care nu au vărsat sânge- puteți semna un contract cu Ministerul Apărării sau vă puteți muta în Belarus”, a spus Vladimir Putin.

Prigojin: "Nu am vrut să răsturnăm guvernul"

"Nu am vrut să răsturnăm guvernul", a afirmat luni Evgheni Prigojin în primul mesaj public după revolta de sâmbătă a companiei sale de mercenari, Wagner.

Obiectivul a fost salvarea grupării, ameninţată de autorităţile ruse cu desfiinţarea, susţine el într-un mesaj audio de 11 minute difuzat pe canalul său de Telegram, preluat de Reuters.

Prigojin a mai afirmat că preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, mediatorul între mercenari şi Kremlin, "a întins mâna şi a propus să se găsească soluţii pentru continuarea activităţii Wagner în mod legal".

El a insistat, ca şi cu alte ocazii, că Wagner este cea mai eficientă forţă armată din Rusia "şi chiar din lume", mult peste trupele ministerului apărării, aşa cum dovedeşte şi ceea ce a realizat sâmbătă, prin ocuparea oraşului Rostov şi trimiterea unui convoi înarmat până la 200 de km de Moscova.

"Am dovedit o clasă mondială, aşa cum ar fi trebuit şi în 24 februarie 2022" (la începutul invaziei ruse în Ucraina- n. red.), a spus Evgheni Prigojin.

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Mădălina Pamfile, încătușată și dusă la INML după ce a fost prinsă băută la volan- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

O altă afirmaţie pe care a repetat-o Prigojin este că armata rusă a lovit cu rachete şi apoi a atacat cu elicoptere o tabără a Wagner, omorând circa 30 de mercenari; aceasta a fost, după spusele sale, scânteia care a declanşat "marşul pentru dreptate", către Moscova. El şi-a exprimat regretul că în timpul operaţiunii luptătorii din compania privată au fost nevoiţi să ucidă câţiva militari ruşi care le atacaseră convoiul cu elicoptere.

Sâmbătă, după încheierea acordului mediat de Lukaşenko, Kremlinul a anunţat că înţelegerea include renunţarea la acuzaţiile penale împotriva lui Prigojin şi plecarea acestuia în Belarus.

Liderul Wagner nu a dat detalii care să înlăture nelămuririle referitoare la acord, însă a susţinut că mai puţin de 2% din mercenarii săi au semnat documente prin care se subordonează ministerului apărării, aşa cum li se ordonase de la Moscova să facă până la 1 iulie.

El nu a mai fost văzut de sâmbătă seara, când a plecat din Rostov cu un automobil de teren. În mesajul audio, Prigojin nu precizează când şi unde a făcut înregistrarea. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si