Anul acesta, la cele 15 facultăți ale Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași vor fi scoase la concurs peste 12.500 de locuri pentru licență și master. Aici vor studia tinerii din toată țara și de peste hotare așa că posibilitatea de a afla cât mai multe informații de la distanță este de mare ajutor pentru ei.
Concurența pentru cele 30 de locuri disponibile în call center a fost mare.
Peste 270 de tineri și-au depus dosarele. Unul dintre cei selectați este Cătălina, studentă în primul an la Facultatea de Filozofie. Își amintește că admiterea nu a fost ușoară nici pentru ea de aceea și a dorit să se implice, dar se bucură și de bursa pe care o va primi pentru că o va ajuta să plece în vacanță, la mare.
Cătălina: „Mi s-a părut un lucru foarte interesant să pot să-i ajut pe alți, și eu am fost în aceeași situație ca ei, când m-am înscris aici mi-a fost foarte dificil.”
Studenții lucrează în două ture de câte cinci ore, iar fiecare preia într-o zi câteva zeci de apeluri. Sunt ghizii de la distanță, dar îi ajută pe candidați și să mai scape de emoții.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
„Nelămuriri sunt de tot felul, adică de la orar, ce materie studiază, despre cum să-și confirme locul la facultate, despre actele de care au nevoie și mereu îi atenționăm să aibă toate actele.”
Este al treilea an în care call center-ul dedicat admiterii funcționează. Anul trecut, studenții au primit peste 7.800 de apeluri și mesaje scrise.
Tudor Toader, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași: „Faptul că este al treilea înseamnă că precedenți au dat rezultate, înseamnă că în anii precedenți studenții noștri, 30 la număr, în două echipe, cu un
program de la 09:00 la 19:00, îndrumă tinerii aspiranți la studiile universitare sau de licență la Universitatea Alexandru Ion Cuza din Iași.”
Call center-ul va funcționa până pe 28 iulie, când se încheie admiterea de vară. Tinerii se vor întoarce în call center și în septembrie când va avea loc sesiunea de admitere de toamnă.