O profesoară cu peste 15 ani de experiență trage un semnal de alarmă în legătură cu comportamentul elevilor din școli. Sistemul educațional din România are multe aspecte întunecate, iar femeia a încercat să scoată la suprafață unul dintre ele. 

Profesoara și-a exprimat revolta și tristețea cu privire la câteva incidente prin care a trecut cu elevii săi. 

Citește și: VIDEO- Consiliul Suprem de Apărare a Țării, convocat la Cotroceni. Membrii vor discuta despre consumul de droguri în rândul elevilor

Mărturisiri despre partea întunecată a sistemului educațional românesc

Profesoara a pus pe „hârtia digitală” câteva gânduri legate de experiențele sale mai puțin fericite în școala în care predă. Ea a simțit neputință și umilință în fața propriilor elevi, deși este în domeniul educației de ani de zile.

Azi, după 20 de ani de carieră, am clacat în clasă. Am preferat să ies din clasă, ca să nu plesnesc pe cineva. Azi mi-a ajuns cuțitul la os. Elevii au ajuns la un grad de nesimțire și tupeu maxim. Un elev și-a deschis telefonul și a început să filmeze în oră, părerea mea e că făcea live pe TikTok. I-am cerut să închidă și să-mi dea telefonul. Intenția mea era să-l pun pe catedră pentru a putea să-mi continui ora.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Elevul în cauză și colegii au sărit cu gura că nu am voie să le iau lucrurile personale, o fată aproape că țipa că de ce ating elevul că nu am voie să pun mâna pe el, în condițiile în care nu am atins copilul nici măcar cu un deget.

M-am întors spre domnișoara respectivă și am atenționat-o cu calm să-și coboare tonul vocii și să fie mai atentă ce afirmații face și să nu distorsioneze lucrurile pentru că lucrurile neadevărate, indiferent de natura lor, pot afecta un om.

Știți ce mi-a răspuns? „Știți că pe mine mă vor crede, pe mine și pe colegii mei, pentru că toți vom spune că l-ați atins.” Nu te puteai înțelege cu ei, păreau „posedați”. E o clasă cu probleme, dar niciodată nu au făcut așa. Am ieșit din clasă ca să nu îmi pocnească ceva la cap, mă mir că nu am făcut vreun AVC până acum. Bine că era spre sfârșitul orei. Nu am fost om toată ziua. Vorbim de clasa a VII-a, școala de cartier. Probleme au mai fost la această clasă, nu doar la ora mea, ci și la alți profesori sau în pauze, părinții chemați la școală dar depășiți de situație. Ridicau din umeri și spuneau „nici eu nu mai știu ce să fac cu el” sau „așa face și acasă”, a povestit profesoara pe pagina de Facebook „Colegiul Cadrelor Didactice”.

Apelul unei profesoare despre comportamentul elevilor în școli: „După 20 de ani de carieră, astăzi am clacat”

Apelul unei profesoare despre comportamentul elevilor în școli: „După 20 de ani de carieră, astăzi am clacat”

[Sursa foto: iStock]

Citește și: VIDEO- Primii care studiază inteligența artificială. "Este un domeniu de interes, de viitor"

Apelul unei profesoare despre comportamentul elevilor în școli

Cadrul didactic povestește că oamenii legii au venit de câteva ori la școala respectivă, în urma mai multor incidente. Situația a rămas în stadiul de constatare.

„Dacă nu se va face ceva curând în școli, unde gradul de violență, tupeu și nesimțire a atins cote maxime, dacă vom continua să tolerăm asemenea derapaje și să acceptăm la nesfârșit toate tampeniile debitate de diverse ONG-uri că noi nu știm să educăm, că școala e despre jocuri și fericire, că trebuie să educăm cu blândețe, ne ducem naibii cu toții.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Am făcut o facultate, am învățat atât de mult ca să mă duc la un loc de muncă unde un copil de 13-14 ani își bate joc de mine și eu nu pot să îi fac nimic? Asta e balamuc, nu școală!!! Intru în școală zâmbind, relaxat și plec cu capul bubuind și cu teama că îmi pocnește inima?

Chiar nu se mai poate! Vreau să mă duc la școală să-mi fac orele în liniște, să am liniște la ore și îmi dau și sufletul pentru ei. Sustinere? Nu ai de la nimeni. Ești lăsat singur în cusca cu lei. Pe ușa scrie școală. Ar trebui să scrie balamuc pentru că asta nu e o școală din Uniunea Europeană”, a concluzionat profesoara, dezamăgită profund.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si