Republica Moldova şi Ucraina fac încă un pas spre aderarea la UE. Comisia Europeană recomandă începerea negocierilor, având în vedere progresele rapide şi hotărâte ale celor două țări.

Comisia Europeană va prezenta Consiliului, până în martie 2024, cu privire la progresele legate de aceste măsuri. Legat de începerea negocierilor, o decizie clară va fi luată în luna decembrie de Consiliul European. 

Republica Moldova a făcut progrese importante

Moldova este apreciată pentru progresele importante în ceea ce priveşte îndeplinirea celor nouă jaloane care se regăsesc în avizul Comisiei privind cererea de aderare a Moldovei la UE.

”A lansat o reformă cuprinzătoare a justiţiei în urma recomandărilor Comisiei de la Veneţia, inclusiv prin evaluarea judecătorilor şi procurorilor proeminenţi. Ţara şi-a reformat organismele anticorupţie şi a crescut numărul de anchete şi de condamnări în cazurile de corupţie. Moldova a adoptat un plan de acţiune pentru dez-oligarhizare, pe care îl pune în aplicare conform unor termene stabilite. O nouă legislaţie privind instituirea unui mecanism de confiscare contribuie la combaterea criminalităţii organizate. Ţara a adoptat o strategie privind administraţia publică şi urmează reforma la toate nivelurile.

Citește și: Prima țară din UE care renunță să ajute Ucraina. Vladmir Putin profită de pe urma slăbiciunii Occidentului

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Aceasta a depus eforturi pentru a-şi reforma gestionarea finanţelor publice şi a adoptat o legislaţie pentru a reforma achiziţiile publice. Moldova a sporit participarea societăţii civile la procesul decizional şi a consolidat protecţia drepturilor omului”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Moldova se confruntă cu dificultăți fără precedent după invadarea Ucrainei

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a mai spus că Moldova se confruntă cu dificultăți fără precedent după invadarea Ucrainei. Printre ele, numărul uriaş de refugiaţi, inflaţia, ameninţările asupra aprovizionării cu energie, violarea spaţiului aerian şi multe alte acţiuni ostile hibride din partea Rusiei.

Legat de Ucraina, ”decizia de acordare a statutului de candidat la UE a creat o puternică dinamică de reformă, în ciuda războiului în desfăşurare, cu un sprijin puternic din partea populaţiei ucrainene”.

Guvernul şi parlamentul ucrainean au dat dovadă de hotărâre

Comisia mai arată că Guvernul şi parlamentul ucrainean au dat dovadă de hotărâre, fiind vizibile progrese substanţiale în ceea ce priveşte îndeplinirea celor 7 etape prevăzute în avizul Comisiei Europene privind cererea de aderare a Ucrainei la UE.

”Ucraina a instituit un sistem transparent de preselecţie pentru judecătorii Curţii Constituţionale şi a reformat organismele de guvernanţă judiciară. Ea şi-a continuat şi dezvoltat anchetele şi condamnările pentru corupţie la nivel înalt şi şi-a consolidat cadrul instituţional. Ucraina a luat măsuri pozitive în cadrul unui efort mai amplu şi sistemic de combatere a influenţei oligarhilor. De asemenea, ţara şi-a demonstrat capacitatea de a înregistra progrese în ceea ce priveşte alinierea la acquis-ul UE, chiar şi pe timp de război”, mai arată comunicatul Comisiei.

Citește și: Aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova la UE. Zelenski, la București: ”Suntem pregătiţi pentru începerea tratativelor. România ne susţine în acest sens”

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Georgia, statut de țară candidată la UE

La discuțiile legate de Georgia, Comisia recomandă acordarea statutului de ţară candidată la aderare.

Georgia solicitase acest statut încă din vara anului 2022, în același timp cu Republica Moldova şi Ucraina. Comisia a decis atunci că Tbilisi trebuie să îndeplinească unele reforme înainte de a convinge că merită să fie candidată la aderarea la UE.

„În cazul Georgiei, având în vedere rezultatele obţinute, Comisia recomandă Consiliului să acorde Georgiei statutul de ţară candidată, cu condiţia să se ia o serie de măsuri”, se spune în comunicatul Comisiei Europene.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si