Arheologii au descoperit în Turcia o limbă antică necunoscută anterior
Descoperire remarcabilă făcută de o echipă de arheologi în Turcia, în fosta capitală a imperiului hitit, Hattusa. Pe tăblițele de lut păstrate în mod miraculos peste 3.000 de ani se regăsește un nou dialect - Kalasmaic.
Author: Sorin Negru vineri 17 noiembrie 2023 , 21:47
Arheologii din Turcia au descoperit o limbă antică necunoscută anterior. Descoperirea ajută la dezvăluirea modului în care un imperiu de mult pierdut a folosit multiculturalismul pentru a atinge stabilitatea politică, informează The Independent.
Cercetările arheologice din Orientul Mijlociu dezvăluie modul în care o civilizație antică de mult uitată a folosit limba pentru a promova multiculturalismul și stabilitatea politică.
Descoperirile inovatoare aruncă, de asemenea, o lumină nouă asupra modului în care au funcționat imperiile timpurii din antichitate.
Imperiul hitit, extrem de tolerant cu popoarele cucerite
Săpăturile în curs de desfășurare în Turcia, în ruinele capitalei antice a imperiului hitit – Hattusha, situată în provincia Çorum din Anatolia, oferă dovezi remarcabile că serviciul civil imperial includea departamente întregi dedicate în întregime sau parțial cercetării religiilor popoarelor supuse.
Dovezile sugerează că în al doilea mileniu înainte de Hristos conducătorii hitiți le-au spus funcționarilor publici să înregistreze liturghiile religioase ale popoarelor supuse și să le noteze în limbile lor locale dar și în scrierea hitită.
Scopul aparent era acele de a conserva tradiții diferite și de a le încorpora în sistemul religios multicultural extrem de incluziv al imperiului.
Până acum, experții moderni în limbile antice au descoperit că funcționarii hitiți transcriau și conservau documente religioase de la cel puțin cinci grupuri etnice supuse imperiului.
Cel mai recent exemplu a fost descoperit în urmă cu doar două luni.
S-a dovedit că este scris într-o limbă necunoscută anterior din Orientul Mijlociu, care a fost pierdută de 3.000 de ani.
Cum a fost descoperită o limbă antică necunoscută
De-a lungul deceniilor, aproximativ 30.000 de documente complete și fragmentare pe tăblițe de lut au fost dezgropate în ruinele vechii capitale hitite – Hattussa (cunoscută acum ca Bogazkoy) la aproximativ 200 de km est de capitala modernă a Turciei, Ankara.
Marea majoritate au fost scrise în limba principală a imperiului – hitita. Dar scribii guvernului hitit au scris aproximativ 5% dintre ele, integral sau parțial, în limbile grupurilor etnice minoritare ale imperiului – popoare precum luvienii (anatolienii de sud-est), palaienii (din partea de nord-vest a anatoliei), hattienii (din Anatolia centrală) și hurriani (din Siria și nordul Mesopotamiei).
Cea mai recent descoperită limbă minoritară, înregistrată de scribii guvernamentali (și necunoscută anterior de savanții moderni) este numită Kalasmaic- deoarece pare să fi fost vorbită de un popor supus într-o zonă numită Kalasma, la marginea de nord-vest a imperiului.
Descoperirea sugerează că până și cele mai obscure limbi din imperiu au fost înregistrate, studiate și păstrate în formă scrisă.
Asta înseamnă că și alte limbi mici, necunoscute anterior, din Orientul Mijlociu, ar putea să fie descoperite ulterior, fiind înregistrate pe tăblițe imperiale hitite de lut, în seria specială pe care arheologii le cercetează în prezent la Bogazkoy.
Zona Orientului Mijlociu care acum este Turcia a fost, în antichitate, deosebit de bogată în limbi.