Jandarmeria Română e zguduită de un alt scandal după ce un alt angajat al Brigăzii Speciale a fost prins cu droguri în mașină. Jandarmul de 23 de ani le-a spus superiorilor că ar fi ale unui prieten. O explicație identică cu cea născocită în urmă cu câteva săptămâni de colega lui, care avea plicuri cu praf alb în poșetă, a transmis Cristian Sabbagh.

Jandarm suspectat de trafic de droguri

Jandarmul în vârstă de 23 de ani a fost oprit în trafic pe drumul dintre localitățile Bucea și Negreni, județul Cluj.

Agenții au avut din prima unele suspiciuni, astfel că i-au percheziționat mașină. În portbagaj, într-un rucsac, au găsit mai multe plicuri cu substanțe ce par a fi droguri de risc și mare risc, dar și un cântar electronic de mare precizie. Superiorii lui spun că era în concediu de odihnă.

Totuși, era singur în mașină, iar anchetatorii bănuiesc că jandarmul s-ar fi înrolat în brigada traficanților de droguri.

Plicurile cu substanțe descoperite în mașina jandarmului au fost trimise în laboratoare. Anchetatorii vor să afle clar ce fel de droguri sunt.

Tânărul de 23 de ani abia ieșise de pe băncile școlii și intrase în rândurile Jandarmeriei anul trecut. Lucrează în cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, cea care ia parte la descinderile instrumentate de procurorii DIICOT și de către cei de la Combaterea Criminalității Organizate.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Uluitor e că nici o lună nu a trecut de când colega lui, fosta purtătoare de cuvânt a Brigăzii Speciale, a fost prinsă cu pliculețe cu praf alb în poșetă.

Se întorcea de la petrecere și era în taxi. Se pare că pe ea cineva ar fi dat-o în vileag, dar, culmea, și ea a avut aceeași explicație ca tânărul jandarm vizat acum de anchetă. Spunea că ar fi primit plicurile de la o prietenă și nu știe ce se află în ele.

Anchetele bat pasul pe loc în cazul ei, căci medicii legiști încă nu au finalizat analizele de sânge.

Dacă se dovedește că cei doi au consumat droguri cei doi riscă să rămână fără serviciu. Iar dacă ancheta arată că ar fi vândut stupefiante, ar putea să ajungă după gratii.

Jandarmul de 23 de ani provine dintr-o familie certată cu legea. Sora lui a fost condamnată pentru fals în declarații, asta după ce iubitul ei, polițist, a provocat un accident rutier, fiind beat, iar ea a mințit că era la volan ca să-l scape basma curată.

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Mădălina Pamfile, încătușată și dusă la INML după ce a fost prinsă băută la volan- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Iar tatăl celor doi este un fost polițist, trimis în judecată pentru instigare la tăierea ilegală de arbori.

Citește și: VIDEO- 10 Ani fără permis pentru șoferii drogați. Legea a trecut de Senat


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: