„Nervi, cozi și aglomerație. De asta au parte cei care de sărbători vor să ajungă acasă cu trenul. În Gara de Nord din București a fost forfotă la orele amiezii și doar cei care și-au cumpărat bilete online au stat liniștiți. Ceilalți și-au așteptat rândul la ghișee, cu ochii pe ceas și cu frică să nu piardă trenul”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.
Haos în Gara de Nord înainte de Crăciun
Această doamnă s-a așezat direct pe bagaj, în mijlocul Gării de Nord, în așteptarea trenului. Venită din Italia ca să-și petreacă sărbătorile alături de familie, vacanța a început cu stângul pentru ea.
„Aveam tren la trei, acum, la două, că era cu întârziere. Și mi-a dat bilet la 4, ca să plec la 4! Eu nu am mai pomenit așa ceva în alte țări. Am luat bilet, plec cu primul tren care a ajuns, dar nu cu întârziere! Îți dau bilet la 4, că în ăsta nu mai e loc! În picioare, dar tot ajungeam, nu?”, a spus femeia
revoltată.
Nemulțumirile s-au ținut lanț și pentru alți călători, nerăbdători să ajungă acasă de sărbători, începând cu ghișeele pentru bilete, unde au așteptat la coadă aproape jumătate de oră.
Citește și: VIDEO- Drumuri blocate de închiderea unui pod. Șoferii au stat la coadă ore în șir
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Povestea contelui mutat în România după ce s-a îndrăgostit de Transilvania. Tibor Kalnoky a creat un loc „ieșit din basm” la Micloșoara- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
„- Este revoltător, efectiv să stăm... Am vrut să cumpăr bilet online și efectiv mai era un singur loc disponibil online.
- Și acum trebuie să stați la coadă?
- Și acum, da, a trebuit să vin aici, să văd dacă mai există loc disponibil care să-mi permită să ajung la Sibiu”, a spus o persoană.
După ce au răzbit, totuși, printre cozile de la bilete, aglomerația îi așteaptă și în fața tabelelor cu situația trenurilor. Majoritatea așteaptă trenul încărcați cu nenumărate bagaje și cadouri pentru cei dragi. Cei mai fericiți sunt însă cei care și-au cumpărat bilete online, în special studenții, entuziasmați de primirea de acasă.
Mâine se anunță o zi și mai aglomerată, iar cei care nu și-au cumpărat din timp biletele de tren, cu greu vor mai găsi online.
Însă își pot încerca norocul la ghișee, dacă sunt dispuși să aștepte mult și bine la cozi.