"Asta-i România!", o ediție specială dedicată Crăciunului. Când compasiunea și generozitatea reprezintă adevăratele daruri
Într-o lume plină de agitație și grabă, Crăciunul reprezintă o oază de bucurie și introspectie, iar emisiunea de reportaje "Asta-i România!" aduce o rază de lumină și speranță în sufletele telespectatorilor prin intermediul unei editii speciale ce va fi difuzate duminica aceasta, 24 decembrie, de la ora 14:30, la Kanal D.
Reporterii “Asta-i Romania!” aduc în prim-plan poveștile adevărate ale unor oameni curajoși și inimoși, care în această perioadă magică a anului reușesc să dăruiască bucurie si acolo unde aceasta pare să lipsească.
"Asta-i România!", o ediție specială dedicată Crăciunului
În mijlocul peisajului spectaculos al unui sat din vârful munților, telespectatorii vor urmări povestea impresionantă a unei familii care speră la o reuniune de Crăciun, să își strângă copiii în brațe și să împărtășească împreună cu acestia momente de pură bucurie.
De asemenea, echipa emisiunii nu uită nici de cei mai puțin norocoși, aducând lumina Crăciunului în casele celor sărmani, într-un gest plin de compasiune și empatie. Copiii fără adăpost, care își țes visele în cămăruțe mici și strânse, vor primi un dar neprețuit- bucuria Crăciunului, adusă de echipa "Asta-i România!".
"Crăciunul nu este despre mult și bine, ci despre lucrurile simple care aduc fericirea, despre puținul care, odată dăruit, înseamnă enorm pentru cei care n-au avut și nu au", spune Mihai Ghiță, prezentatorul emisiunii.
Într-un gest de solidaritate și umanitate, telespectatorii sunt invitați să se alăture acestei călătorii emoționante și să descopere adevărata semnificație a sărbătorilor de iarnă, cand compasiunea și generozitatea reprezinta adevaratele daruri.
Nu ratați această ediție de colecție a emisiunii "Asta-i România!", ce va fi difuzată pe 24 decembrie, de la ora 14:30, prezentată de Mihai Ghiță, doar la Kanal D.