Microbuz cuprins de flăcări, în Neamț. Autovehiculul cu 18 pasageri a luat foc în mers, fiind afectat în proporție de 80%
Vineri, 26 ianuarie, un microbuz care transporta 18 pasageri a luat foc în mers, în localitatea Poienari.
Vineri, în localitatea Poienari, un microbuz care transporta 18 persoane a luat foc în mers, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
În acest caz, șoferul a oprit microbuzul, iar pasagerii s-au autoevacuat, ulterior sunând la 112.
"Apelul a fost făcut de conducătorul auto care a sesizat prezenţa fumului în interiorul microbuzului. Imediat a oprit autovehiculul pentru ca cei 18 pasageri să se autoevacueze.
La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Punctul de lucru Poienari şi Detaşamentul de pompieri Roman.
La sosirea pompierilor toate persoanele ce s-au aflat în microbuz erau evacuate, niciuna dintre acestea neavând nevoie de îngrijiri medicale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Microbuzul a ars în proporţie de 80%, în urma evenimentului. Incendiul s-a produs din cauza unor defecţiuni apărute pe timpul utilizării.
În urma unui accident rutier produs la Borș, Județul Bihor, în care se aflau 17 persoane, nouă persoane au fost transportate la spital.
Joi dimineață, potrivit ISU Bihor, pompierii militari au acționat pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs în Borș.
Accidentul a fost anunțat la ora 5:35 în dispeceratul ISU Bihor. Trei echipaje de pompieri militari au fost mobilizate, cu o autospecială de victime multiple, o ambulanţă SMURD tip B2 şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă, echpajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi autospeciala medicului de urgenţă.
”Cele 17 persoane au fost evaluate de echipajele medicale, 9 dintre acestea, care prezentau răni uşoare (cod verde medical) fiind asistate medical şi transportate la spital”, a transmis ISU Bihor.