Un incident provocat din cauza neatenție s-a transformat într-o adevărată tragedie! Un copil în vârstă de 11 ani din comuna Bobâlna, județul Cluj a încercat să-și umfle singur roțile de la bicicletă, iar în scurt timp, acesta a înghițit dopul de la valva roții.

Băiatul a intrat în moarte cerebrală, la câteva zile după operație

Imediat minorul a intrat în şoc respirator, chiar dacă tatăl său a depus eforturi considerabile pentru a-i oferi acestuia primul ajutor.

La fața locului a fost chemată și o ambulanță, care l-a preluat la spital pentru operație, astfel încât obiectul străin să fie scos din corp.

Respectivul capac a fost găsit în plămâni, însă corpul micuțului a intrat în moarte cerebrală, spre disperarea familiei care niciodată nu s-a gândit că s-ar putea întâmpla așa ceva. La opt zile distanță de la incident, copilul a fost declarat mort.

Înecat capac bicicletă

Imagine reprezentativă pentru o sală de operație.

[Sursa foto: iStock]

Citește și: Tânără înjunghiată în plină stradă, în Drobeta-Turnu Severin! Agresorul de 18 ani a încercat să se sinucidă în urma faptei

Un copil s-a înecat cu o bucată de măr, la o grădiniță neautorizată din Oradea

În luna ianuarie o altă tragedie similară a avut loc în Oradea. Un copil de un an și jumătate s-a înecat cu o bucată de măr, în timp ce era la grădiniță.

Micuțul nu a mai putut salvat, așadar a fost constatat decesul.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: După 18 ani de căsătorie, un italian a aflat că soția sa fusese bărbat. A mers direct la tribunal- antena3.ro

Citeste si: Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”- wowbiz.ro

„Din păcate pacientul a decedat înainte de ora 16. Am încercat să-l resuscităm, dar nu a mai putut fi salvat”, a declarat pentru ebihoreanul.ro Florina Berte, medic primar ATI, din cadrul Spitalului Județean Oradea.

Copil înecat măr Oradea

Imagine cu o ambulanță.

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Noi detalii în cazul celor trei frați implicați în scandalul de la Padina. Cum s-au prezentat aceștia în fața procurorilor

În urma evenimentului nefericit, la respectiva unitate au fost depistate mai multe nereguli, respectiv faptul că aceasta era neautorizată

„Această entitate nu se regăsește în rețeaua școlară a unităților de învățământ din județul Bihor, nefiind nici acreditată, nici autorizată. Le recomand părinților să consulte această listă de pe site-ul instituției noastre, pentru a cunoaște unitățile acreditate, atât publice, cât și private”, a declarat inspectorul școlar general Horea Abrudan pentru sursa menționată mai sus.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si