"Aniversarea tipică pentru Gabriela Lucuțar. Regina Întunericului a dorit ca anul acesta să marcheze schimbarea de prefix nu cu petreceri mari de sute de invitați, ci cu momente de mulțumire și liniște, chiar și rugăciune, la mai multe mănăstiri și biserici. De ce a ales să petreacă în acest mod aniversarea, ne spune chiar Gabriela, care se află acum alături de mine", a transmis Cristina Dorobanțu, prezentator Știrile Kanal D.

Aniversare spirituală pentru Regina Întunericului

Cristina Dorobanțu: Așadar, nu petreceri extravagante ci mai degrabă regăsire la lăcașuri de cult.

Gabriela Lucuțar: Am vrut să marchez acest acești patruzeci de ani pe care i-am împlinit, mulțumindu-i bunului Dumnezeu pentru ceea ce sunt acum, cine sunt acum și pentru tot ceea ce mi-a oferit.

Cristina Dorobanțu: Te văd cu lacrimi în ochi. De ce?

Gabriela Lucuțar: Pentru că eu chiar sunt binecuvântată de către Dumnezeu și n-aș vrea să plâng chiar astăzi, am vrut să-i mulțumesc foarte mult pentru tot ceea ce mi-a dat, pentru cei trei copii minunați, pentru meseria pe care o practic, pentru că tot el m-a trimis aici și petrecerile pentru mine sunt. de când practic această meserie și am această profesie, nu mai au prioritate, acum au prioritate copiii și oamenii care pleacă de pe această lume și am înțeles foarte multe lucruri.

Am înțeles ce înseamnă viața, am înțeles ce înseamnă moartea, am înțeles care este misiunea noastră aici, cel puțin misiunea mea, și noi nu facem nimic fără Dumnezeu!

Cristina Dorobanțu: De curând, ai trecut printr-o experiență dureroasă, printr-un divorț.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă despre bunica ei- antena3.ro

Citeste si: Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”- wowbiz.ro

Gabriela Lucuțar: Da, așa este, am divorțat și cresc singură cei trei copii minunați ai mei și mă ajută tot Dumnezeu și determinarea mea, pentru că eu sunt o femeie puternică și categoric și încercările acestea pe care Dumnezeu ni le ni le dă zi de zi tuturor, nu doar eu sunt cea încercată și nu doar eu trec prin momente dificile și grele, și toți dintre noi avem clipe frumoase, clipe grele, doar că trebuie să înțelegem că ele trebuiesc privite cu smerenie, trecut prin ele cu smerenie și cu forță, pentru că despre asta este vorba. Noi suntem puternici și putem face orice, este, a fost un moment foarte greu, mai mult pentru copiii mei, dar știu că pot, știu că îi pot crește singură și îi voi crește în cel mai frumos mod cu putință.

Cristina Dorobanțu: A fost vreun moment în care n-ai mai avut putere, forță de a continua?

Gabriela Lucuțar: Da, au fost multe momente, doar că de fiecare dată am trecut peste ele, m-am uitat în sus și i-am spus, l-am rugat pe Dumnezeu, eu îi mulțumesc de fiecare dată pentru tot ceea ce-mi oferă, și bune și rele, cum v-am spus, de fapt, nu rele, încercări, și el îmi dă forța să merg mai departe și nu doar forța, ci și calea, îmi arată calea, îmi arată drumul, întotdeauna mi l-a arătat.

Cristina Dorobanțu: Ce se poartă în materie de înmormântări, pentru că tu cu asta te ocupi? Înțeleg că oamenii în ultima perioadă cer ca cenușa celor dragi să fie trimisă în cosmos.

Gabriela Lucuțar: În cosmos, da. Mi se pare o idee fabuloasă. Mie mi-ar plăcea să fiu trimisă acolo, eu sper să trăiesc cât mai mulți ani să pot face eu lucrul acesta, categoric că americanii sunt cu un pas înaintea noastră și de aceea, să știți că m-am gândit să plec acolo, în schimb de experiență, mi-a trecut prin minte să rămân acolo pentru că, cred eu, că voi face lucruri. Ei au nevoie de mine la fel. A fost o ceva și cineva mi-a spus lucrul acesta și probabil că și -am gândit mult la el, dar totul se întâmplă într-o secundă la mine, nu plănuiesc nimic. Faptul că sunt aici și am ajuns unde am ajuns și sunt cel mai cunoscut antreprenor de pompe funebre.

Cristina Dorobanțu: Cum ai ajuns aici? Ești supranumită Regină a Întunericului, cum s-a întâmplat?

Citeste si: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e prea târziu. Mi-am dovedit că sunt un om prea mândru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și a strecurat indicii într-o carte. Cine le găsește le păstrează- antena3.ro

Gabriela Lucuțar: Regina Întunericului, pentru că haideți să vă explic, de ce a întunericului. Pentru că oamenii când mor închid ochii și se face întuneric, dar ei pleacă către lumină și eu fac lumină din întuneric, asta este explicația, deci e regina întunericului pentru că da atunci când murim se face întuneric, dar întunericul nu rămâne.

Citește și: EXCLUSIV- Unde este prințesa Kate? Despre teoriile consipraționale, cu Cristian Pîrvulescu, politolog: "Nu trebuie să uităm însă că există o istorie"


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro: