Cornel Dinicu, patronul de Ferma Dacilor, scapă de arestul la domiciliu. Decizia nu este definitivă
Cornel Dinicu, patronul pensiunii Ferma Dacilor din Tohani, care a fost mistuită de un incendiu în doua zi de Crăciun, 8 oameni pierzându-și viața atunci, inclusiv trei copii, a fost plasat sub control judiciar, printr-o decizie de luni a magistraţilor Judecătoriei Ploieşti.
Cornel Dinicu, patronul de Ferma Dacilor, care și-a pierdut copilul cel mic în incendiul devastator de la sfârșitul anului trecut, va fi fost plasat sub control judiciar, dacă decizia din primă instanță va fi confirmată la Curtea de apel.
Judecătorii de la Ploieşti au decis luni, 25 martie, să respingă propunerea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu în cazul lui Dinicu şi au înlocuit această măsură preventivă cu măsursa controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cornel Dinicu este acuzat de distrugere din culpă care dus la producerea unui dezastru. El a fost inițial arestat preventiv la începutul lunii ianuarie, iar de la data de 1 februarie se află în arest la domiciliu.
Administratorii complexului turistic- Cornel Dinicu,Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie- sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
Conform anchetatorilor, construcţia corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire, iar demersurile şi măsurile dispuse pentru "intrarea în legalitate" au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale.
"De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu", a precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Potrivit procurorilor, situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26 decembrie 2023, în jurul orei 05,45, a unui incendiu devastator, sursa probabilă a incendiului fiind "efectul termic al curentului electric".
Tragedie la Ferma Dacilor: 8 persoane au murit
Pe 26 decembrie 2023, în a doua zi Crăciun, un incedniu devastator a cuprins Ferma Dacilor.
8 oameni, printre care și copii, au murit.
Ferma Dacilor, pensiune și restaurant, impresionanta proprietate din Tohani, funcționa fără autorizație. Cornel Dinicu, proprietarul, și-a pierdut în incendiu unul dintre copii.
Cornel Dinicu este suspect în cazul incendiului. Ancheta care stabilește cauza tragediei din a doua zi de Crăciun nu este finalizată.