Incident șocant în Mexic! Autoritățile au fost alertate să intervină în Cancun, la un hotel imediat după ora locală 5 dimineața, iar aceștia au descoperit că un britanic era mort într-o baltă de sânge, informează Mirror.

Ce au găsit oamenii legii lângă bărbatul decedat?

Soția acestuia se afla lângă el, și prezenta mai multe tăieturi pe brațe. Primele informații neconfirmate indicau o posibilă crimă pasională, mai scrie sursa citată mai sus.

Procurorii locali au declarat, în primele lor comentarii oficiale, că o anchetă este încă în curs de desfășurare, dar în prezent tratează incidentul ca pe un posibil pact de sinucidere care s-a încheiat doar cu soțul care și-a luat viața. 

Turist mort Mexic

Imagine reprezentativă pentru o crimă.

[Sursa foto: iStock]

Citește și: Tânăr român, strivit în cabina betonierei pe un drum din Austria. Familia îl aștepta acasă

Turistul britanic în vârstă de 58 de ani găsit mort ar fi fost descoperit cu o sticlă spartă între picioare și cu sânge prin cameră, precum și pe brațe și pe piept. De asemenea, soția sa, în vârstă de 53 de ani, a fost transportată la spital cu multiple tăieturi pe brațe, în contextul în care există informații neconfirmate că ar fi fost sub efectul unei substanțe necunoscute.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Surse apropiate anchetei în curs au declarat că aceasta a fost externată și că tăieturile nu erau "adânci". Momentan nu ar fi fost făcută nicio arestare. Unele ziare locale mexicane au început să relateze astăzi că acest caz a fost tratat ca o crimă, iar soția bărbatului mort era suspectă. 

"După ce am primit informații că un turist străin a murit într-un hotel din municipalitatea Benito Juarez, a fost lansată o anchetă pentru a clarifica ce s-a întâmplat.

Primele linii de investigație indică faptul că acest incident tragic ar fi o posibilă sinucidere, în care două persoane au avut intenția de a-și pune capăt zilelor”, a declarat un purtător de cuvânt al biroului procurorului general din statul Quintana Roo, din care face parte Cancun. 

Turist mort Mexic

Imagine reprezentativă pentru Mexic.

[Sursa foto: iStock]

Citește și: "L-au apucat nişte dureri crunte". Un bărbat a murit la trei zile după o operație reușită. Ce i-ar fi cauzat, de fapt, moartea?

Nu se știe dacă cuplul era însoțit de alte rude și prieteni. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si