Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei nu este foarte cunoscut în ziua de astăzi, însă în trecut oamenii aveau o evlavie deosebită pentru acest făcător de minuni. Acesta și-a arătat puterea sfântă în special împotriva lăcustelor, în perioada în care țara era asediată de către insecte.

Este unul dintre sfinții care s-au luptat pentru credința creștină ortodoxă și care a apărat icoanele în momentul în care acestea erau în pericol.

La acea vreme, păgânii voiai să distrugă toate icoanele, astfel că cei care mărturiseau că sunt creștini le protejau.

Minunile Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul, sarbatori mai 2024, calendar ortodox

Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul a făcut o sumedenie de minuni. 

[Sursa foto: pravila.ro]

Minunile Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadei

Se spune că țara a fost lovită de lăcuste în perioada în care domnea Matei Basarab în Muntenia. Atunci, domnitorul a apelat la monahii Marii Lavre din Athos care, în 1641, au adus în țară cinstitul cap al Sfântului Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei. Se spune că în urma procesiunilor care s-au făcut la acea vreme în Țara Românească, cu capul ierarhului, invazia insectelor dezlănțuite s-a potolit.

Drept mulțumire, în anul 1643 Matei Basarab a ridicat în cinstea Sfântului un paraclis în cadrul Marii Lavre de la Muntele Athos.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: Calendar ortodox iunie 2024: Ce mai importante sărbători din prima lună de vară

Pe parcursul timpului moaștele Sfântului Mihail Mărturisitorul au ajuns de mai multe ori în Moldova și Țara Românească.

În 1972, când domnitor era Nicolae Mavrocordat, rămășițele pământești ale Ierarhului au ajuns în Valahia, unde se spune că au vindecat mai multe persoane.

Minunile Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul, sarbatori mai 2024, calendar ortodox

Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul este pomenit pe 23 mai. 

[Sursa foto: Pexels]

Rugăciune către Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadei 

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Mihail, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Sfinţitu-te-ai pe tine prin viaţă desăvârşit şi te-ai arătat preot Dumnezeului Celui Preaînalt, de care întărindu-te, ai astupat gurile cele eretice, care se deschideau împotriva icoanei lui Hristos şi fiind izgonit, ai săvârşit călătoria, Sfinte Părinte Mihaile.

Surse: doxologia.ro, pravila.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si