Subiectul majorării pensiilor îi ține cu sufletul la gură pe bătrânii din țara noastră, care vor să afle ce venituri lunare vor avea în urma noilor formule de calcul.

Bătrânii care vor avea pensii majorate în urma recalculării sunt cei care au avut contribuții semnificative în perioada în care erau salariați, a explicat chiar ministrul Muncii. 

ministrul muncii, simona bucura oprescu, pensii majorate

Simona Bucura Oprescu 

[Sursa foto: Facebook ]

„În momentul acesta prioritatea noastră este să facem recalcularea după noua formulă în care se ţine cont de punctele de contributivitate, de punctele de stabilitate şi de perioadele de contributivitate neasimilate.

Dar în ceea ce priveşte impozitarea pensiilor, această soluţie ţine nu doar de Ministerul Muncii, ţine şi de Ministerul Finanţelor, iar în momentul acesta prioritatea noastră este creşterea pensiilor de la 1 septembrie, datorită recalculării.

Legea 363 din 2023 încurajează munca şi îi recompensează pe cei care au muncit mai mult, prin punctele de stabilitate. Este evident, cei care vor avea stagii de cotizare mai mici nu vor avea aceleaşi beneficii”, a spus ministrul Muncii, în cadrul unei sesiuni de declarații.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet- wowbiz.ro

Citește și: Ei sunt bătrânii pentru care pensiile nu cresc! Anunțul de ultim moment care întristează aproape un milion de vârstnici

Ministrul Muncii a vorbit și despre cea mai mică pensie pe care o încasează vârstnicii din țara noastră. Simona Bucura-Oprescu a precizat că în acest moment în România nu mai există pensii sub 1000 de lei.

„În acest moment în România nu există pensii de 400-500 de lei. În 2023 am avut pensia minimă, indemnizația minimă socială, de 1.125 de lei. În 2024, pensia minimă este de 1.281

de lei. Prin urmare, astăzi nu avem în România niciun pensionar, nicio persoană în sistemul de pensii care să aibă un cuantum mai mic de 1.281 de lei”, a mai răspuns ministrul Muncii.

Ce a spus Marcel Ciolacu

Între timp, știm foarte bine că nivelul de trai s-a scumpit, au existat anumite indexări. Deci, cu alte cuvinte, trebuie să existe o corecție și la plafon ”, a transmis Marcel Ciolacu.

Ce au declarat pensionarii

Am 3.000 de lei acum. 100 de lei plătesc impozit... asta e, 2.900 ”, a spus un pensionar.

Vă rog frumos să nu spuneți de pensie. M-am săturat numai câte am auzit... ”, a spus o doamnă

Am muncit 30 de ani la fabrică, cum era pe vremea aceea. Până în 1994... condiții grele ”, a mărutrisit un pensionar.

Să vă spună ce pensie are!

2.040 de lei. Nu mai aștept nimic că m-am săturat de promisiuni ”, a completat același domn.

Citeste si: Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un bărbat care să nu fie gelos.”- kfetele.ro

Citeste si: Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu Maluma- radioimpuls.ro

Vorbesc un an de zile... că atunci când trebuie să ne dea, nu ne dă. Uite, acum, pe trei sfecle mi-a cerut 8 lei...Nu le-am luat, le-am dat înapoi ”, a spus o doamnă.

Vreau să cred că o să se țină de cuvânt. Mai ales că suntem în preajma alegerilor... știu că se mai îndeplinesc unele dintre promisiunile lor ”, a precizat o pensionară.

Citește și: Ce categorie de pensionari este afectată de recalculare? Marius Budăi a clarificat situația

ministrul muncii, simona bucura oprescu, pensii majorate

Unii bătrâni vor avea parte de pensii mai mari. 

[Sursa foto: Pexels]


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si