Întreținerea florilor tăiate: Cum să păstrezi prospețimea și frumusețea lor mai mult timp

Simona Costache, vineri 31 mai 2024 , 09:16

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Florile tăiate au capacitatea de a transforma instantaneu orice spațiu, aducând culoare, parfum și o notă de eleganță. Fie că sunt oferite cu ocazia unei aniversări, a unui eveniment special sau pur și simplu pentru a aduce un zâmbet, buchetele de flori sunt întotdeauna apreciate. Cu toate acestea, frumusețea lor efemeră poate fi o provocare, iar menținerea prospețimii pentru cât mai mult timp necesită îngrijire atentă și aplicarea unor trucuri esențiale. Iată care sunt acestea:

Taie periodic tijele și îndepărtează frunzele ofilite

Tăierea periodică a tijelor poate revitaliza florile, asigurând un flux constant de apă proaspătă și nutrienți. Aceasta poate prelungi durata de viață a unui buchet trandafiri și poate menține florile în stare optimă mai mult timp. Specialiștii recomandă tăierea tijelor în unghi de 45 de grade pentru mărirea suprafeței de absorbție și prevenirea blocării fluxului de apă prin tulpini. Asigură-te că nu sunt frunze sub linia apei, deoarece acestea pot putrezi și favoriza dezvoltarea bacteriilor în apă.

Schimbă frecvent apa florilor

Dacă primești un buchet bujori sau cu orice alte flori tăiate și vrei să te bucuri de el cât mai mult timp, trebuie să îi schimbi frecvent apa, ideal la 1-2 zile. Acest interval de timp ajută la menținerea unui mediu curat și sănătos pentru flori, prevenind formarea bacteriilor și asigurând o absorbție optimă a apei. În plus față de schimbarea apei la fiecare două zile, este util să cureți și vaza pentru a îndepărta orice depuneri de bacterii sau resturi care ar putea afecta sănătatea florilor.

Ține florile tăiate în locul potrivit

Când vine vorba de buchete flori speciale care își mențin prospețimea și frumusețea cât mai mult timp, secretul stă și în locul în care le ții din momentul în care le-ai primit. Păstrează florile într-un loc răcoros, departe de surse de căldură, cum ar fi caloriferele, cuptoarele sau aparatele electrocasnice care emit căldură. Temperaturile mai scăzute ajută la încetinirea procesului de ofilire. Evită expunerea directă la lumina soarelui, care poate provoca deshidratarea rapidă a florilor. Alege un loc luminos, dar fără raze directe. Un lucru interesant pe care prea puțini îl cunosc este faptul că orice buchet de flori ar trebui ținut departe de fructele coapte pentru că acestea eliberează etilenă, un gaz care poate accelera procesul de ofilire.
Tu ce obișnuiești să faci pentru a păstra florile cât mai mult timp proaspete?


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Război în Israel: Viitorul șef Hezbollah a fost vizat într-un atac cu bombe grele... Război în Israel: Viitorul șef Hezbollah a fost vizat într-un atac cu bombe grele antibuncăr. Bilanțul morților a ajuns la 37 în ultimele 24 de ore
spotmedia.ro
Expertul care a spus că Ashley nu există anunță ce ne așteaptă în weekend: De această... Expertul care a spus că Ashley nu există anunță ce ne așteaptă în weekend: De această dată, un ciclon autentic
b1.ro
Prima fotografie realizată de Kate Middleton, după ce a fost diagnosticată cu cancer.... Prima fotografie realizată de Kate Middleton, după ce a fost diagnosticată cu cancer. Mesajul ascuns din fotografia cu Prințul Louis (FOTO)
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si