Descoperire macabră în Ilfov! Un polițist de 43 de ani, găsit spânzurat în pădure
Polițistul lucra la Pașapoarte și a fost găsit fără suflare în pădurea Pustnicu, din județul Ilfov.
Alarma s-a dat în cursul zilei de marți, 18 iunie. Soția era îngrijorată pentru că polițistul nu mai ajunsese acasă. Oamenii legii au făcut mai multe verificări după ce au fost sesizați.
În final, autoritățile au descoperit că mașina bărbatului se afla la marginea unei păduri din Ilfov.
Citește și: VIDEO Bancă de lapte matern, deschisă la Sibiu! Mămicile au fost foarte bucuroase la auzul acestei vești
După ce i-au găsit mașina, oamenii legii au continuat cercetările și au căutat prin pădure. Nu a trecut mult până când a fost descoperit trupul fără viață al agentului, fiind spânzurat de un copac. Oamenii legii au deschis o anchetă și fac în continuare cercetări în acest caz.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
„La data de 18 iunie a.c., în jurul orei 14:25, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, de către o femeie cu privire la faptul că soțul ei, în vârstă de 43 de ani, a plecat cu autoturismul la aceeași dată, în jurul orei 8:30, de la domiciliul din orașul Pantelimon, și până la ora apelului, acesta nu s-a mai întors acasă.
Imediat Polițiștii orașului Pantelimon au efectuat verificări, context în care au descoperit autoturismul bărbatului în pădurea Pustnicul.
În continuare polițiștii au efectuat căutări și scotociri în zona respectivă, împrejurare în care, l-au descoperit pe bărbatul respectiv, spânzurat de un copac. În cauză s-a relaționat cu medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov, care s-a deplasat la fața locului pentru efectuarea activităților din competență.
Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, se arată în comunicatul IPJ Ilfov.