Ștefania și Cosmin s-au cunoscut în emisiunea ”Casa iubirii” și pare că au descoperit dragostea pe care o așteptau.

În ciuda tuturor problemelor și tensiunilor pe care le-au întâmpinat pe parcursul competiției, iată că iubirea a învins, iar cei doi sunt acum împreună și dincolo de camerele de filmat.

Citește și: VIDEO "Am ajuns să sufăr ca un câine". Gagea și Alexandra spun lucrurilor pe nume în ultimul moment. Bruneta, acuzată în unanimitate. "Ți-am spus să încetezi"

Casa iubirii

Ștefania și Cosmin

[Sursa foto: Captura video]

Ștefania și Cosmin nu exclud o posibilă nuntă

După descalificarea lui din competiție, Ștefania a stat ca pe ace până ce a fost eliminată, iar apoi s-au reîntâlnit la Timișoara, locul de unde el se trage.

S-au mutat împreună și au început o nouă viață în doi, pe care cei care i-au susținut o văd cu final fericit. Tocmai de aceea mulți sunt cei care abia așteaptă ca Ștefania și Cosmin să le dea marea veste, că se căsătoresc.

În speranța unei nunți cât mai rapide, internauții au ținut să le spună tinerilor îndrăgostiți să nu omită să împartă și cu ei emoțiile pe care le vor trăi în cea mai importantă zi din viața lor. Ba mai mult, unii ar da orice să fie chiar prezenți la marele eveniment.

Așa se face că Ștefania, mai în glumă, mai în serios, a spus că nunta va fi transmisă live pe rețelele de socializare, când va fi să fie.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria- wowbiz.ro

Citeste si: O filmare din Coreea de Nord arată ce pățesc niște fete care au fost prinse uitându-se la filme sud-coreene. Imaginile au provocat șoc- antena3.ro

Internaut: Să ne puneți nunta voastră pe live, altfel ne supărăm pe voi.

Ștefania: Bineînțeles, când o să avem nuntă, o să punem telefonul acolo în live.

Internaut: Să ne invitați.

Ștefania: Da, pun pe Instagram, cine vrea să vină la nuntă, dați nume, prenume și CNP.

Casa iubirii

Ștefania și Cosmin

[Sursa foto: Captura video]

Citeste si: Dinu Maxer vorbește despre infidelitățile din relația cu Nicoleta Luciu: „Mi-a fost greu să fiu fidel. N-am reușit. Sunt persoane publice infidelitățile mele.”- kfetele.ro

Citeste si: Cum arăta Iulia Albu în școala primară? Imagini nostalgice publicate de fashion editor- radioimpuls.ro

Citeste si: Cele mai spectaculoase ținute de la MTV Music Awards 2024. Cum au apărut vedetele pe covorul roșu- antena3.ro

Citește și: VIDEO ”Dacă mă accepți așa, dacă nu, ciao”. Antoni a răbufnit! Concurentul, la un pas de a pune stop relației cu Rebecca. Ce a făcut bruneta l-a scos complet din minți

Însă până atunci, tânăra a ținut să împărtășească cu toată lumea un moment special și important pentru ea și Cosmin.

Pentru că ea deja îi cunoaște lui familia, căci s-au mutat împreună la Timișoara și au ajuns și în Italia, la mama ei, acum Cosmin i-a cunoscut și restul familiei.

Neamurile mai îndepărtate sau nu, dar și pe bunicii și pe tatăl blondinei.

„Să știți că aseară am fost la Bacău, la nunta verișoarei mele, și Cosmin mi-a cunoscut aproape toate neamurile și astăzi am fost și acasă la mine, la sat. Acolo Cosmin i-a cunoscut pe mamaie, pe tataie, pe străbunica mea și pe tata”, le-a mai spus fosta concurentă  de la Kanal D celor care fac parte din comunitatea sa online.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si