Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, a făcut o serie de declarații vineri, 19 iulie, la Timișoara, în contextul întârzierilor cu care au fost livrate bagajele pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București. Acesta a ținut să precizeze faptul că firma răspunzătoare de livrarea la timp a bagajelor călătorilor are contract cu compania aeriană, și nicidecum cu aeroportul.
Cu toate explicațiile de rigoare, prin care să delimiteze atribuțiile și responsabilitățile care revin aeroportului, și-a cerut scuze celor care au fost nevoiți să aștepte în plus ore în șir în așteptarea bagajelor, odată ajunși în România.
„Am văzut un incident, în schimb(...), care s-a întâmplat aseară, o întârziere de livrare de bagaje pe Otopeni de vreo trei ore. În primul rând, eu îmi cer scuze ca ministru.
Doi- vreau să spun, competența este următoarea, ca să fie foarte clar pentru cei care nu știu: firma care trebuie să se ocupe de handling, de adusul acestor bagaje, are contract cu compania aeriană, nu cu aeroportul. Deci(...) acea companie are contractul cu această altă companie care se ocupă de handling, ceea ce nu înseamnă că nu o să-l pun pe directorul interimar de la aeroport să cerceteze despre ce este vorba.
Dar, repet, linia de competență este asta, dar, având în vedere că e în incinta aeroportului, îmi cer eu scuze în numele acelei companii de handling care nu e a statului, e o companie privată”, a spus ministrul.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: VIDEO Turiștii umiliți în Creta! Oamenii veniți aici în vacanță au mers prin apă, cu bagajele deasupra capului
Sorin Grindeanu, recomandări pentru cei care plănuiesc să circule cu avionul
De asemenea, știind că astfel de incidente sunt prezente mai ales în perioada verii, când numărul zborurilor ajung să se dubleze, Sorin Grindeanu a făcut și o serie de recomandări celor care plănuiesc să circule cu avionul, pentru a minimiza cât mai mult riscul de a întâmpina neplăceri în călătoriile lor.
Acesta a mai ținut să precizeze și faptul că problemele de acest fel sunt cauzate și de condițiile meteorologice.
„Pe perioada verii, aproape... nu știu dacă se dublează, dar aproape se dublează numărul de curse, având în vedere că sunt chartere de vacanță. Sunt lucruri care sunt normale în această perioadă a anului. În momentul în care un singur aeroport important din Europa are un mic incident care ar duce la o rostogolire, acel lucru se vede peste tot, aproape peste tot în Europa, la toate aeroporturile.
Dacă pot să fac o recomandare pe care încerc să o aplic și eu atât cât pot este că, dacă se merge cu avionul în această perioadă de vară, să încercați să aveți curse directe, iar dacă aveți curse cu legătură, adică trebuie să schimbați undeva,(...) să încercați să le luați pe cele mai de dimineață, fiindcă cu cât mergi mai încolo pe parcursul zilei, cu atât e mai mare probabilitatea să apară un incident, așa cum am spus mai devreme, care să dea peste cap traficul.
Nu e primul an în care se întâmplă lucrurile acestea.
Cauza este exact ceea ce v-am spus, un număr foarte mare de zboruri, mult mai mare decât în alte perioade ale anului, fiind perioade de concedii și acele chartere... În plus, pare că anul acesta au fost foarte dese incidentele legate de vreme, de furtuni, de lucruri care au fost duse la extrem și care de asemenea au dat peste cap traficul în marile aeroporturi din Europa”, a
declarat Sorin Grindeanu.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citește și: Avion de pasageri, prăbușit lângă Moscova. Nu sunt supraviețuitori