Robi și Virginia, față în față la cea mai emoționantă cameră roșie de până acum! Sentimente reale, lacrimi de tristețe, regrete, semne de întrebare și neputință, așa s-au simțit cei doi în timpul discuției lor, acompaniați fiind de Andreea Mantea. Cei doi concurenți au făcut dezvăluiri emoționante despre ceea ce simt cu adevărat, și-au deschis sufletul și au vorbit cu cărțile pe față despre ce s-a ascuns, de fapt, în spatele gesturilor necugetate pe care le-au făcut în relație.

Virginia nu s-a mai putut abține și a vorbit despre cât de dureroase au fost cuvintele lui Robi în momentele în care i-a spus că nu a dorit-o niciodată și că nu a avut sentimente pentru ea. Vizibil afectat și cu păreri de rău, Robi a mărturisit că a spus acele lucruri doar pentru că știa că o vor durea, recunoscând, în fața fostei sale iubite și a Andreei Mantea, că numai el este cel care deține toată vină pentru tot ceea ce s-a întâmplat între ei până în acest moment.

Virginia și Robi, momentul adevărului

Odată cu apropiere dintre Virginia și Patrick, Robi a trecut de la o extremă la alta. Vizibil afectat de faptul că singura femeie pe care a dorit-o din „Casa iubirii” se reapropie din ce în ce mai mult de prietenul său, concurentul a devenit din ce în ce mai hotărât cu privire la decizia de a părăsi competiția, numai să nu fie martorul posibilelor scene în care Virginia este fericită într-o relație, însă nu alături de el.

Citește și: VIDEO Robi, atac la Robert! "Tu ești băiat bun, dar..."- Spiritele s-au încins imediat în Casa Iubirii: "Asta înseamnă să fii șmecher?"

Andreea Mintea: „Cum vrei să fie parcursul tău aici, în casă, câte zile au mai rămas? Cum ți-ai dori să fie? Ea ți-a cerut să o lași în pace. Tu ce ți-ai dori?”

Robi: „Să facă ce simte.”

Andreea Mintea: „Virginia, ce așteptări ai de la Robi?”

Virginia: „Am zis să nu mai aibă comportamentul ăsta vizavi de mine, fără jigniri sau cum a zis ieri la camera roșie. Foarte mult m-a deranjat că de multe ori a zis și chestia asta, că el poate m-a jignit direct, dar și indirect, să-i spui chestiile astea unei femei cu care ai fost, că nu ai simțit nimic, că nu ai vrut-o niciodată. Îmi vine să plâng gândindu-mă.”

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Andreea Mintea: „Cuvintele astea le-ai auzit demult. Nu ai reușit să trei peste aceste cuvinte? Atât de dureroase au fost? Ai fi vrut să îl vezi că își cere iertare, că îi pare rău, că arată contrariul?”

Virginia: „Știu că îi pare rău.”

Robi: „Virginia, nu a fost nicio femeie în casă până acum, pe care să o vreau în afară de tine, de la început până acum.”

Andreea Mintea: „De ce ai spus cuvintele astea atunci?”

Robi: „Pentru că știam că o se simtă rău.”

Andreea Mintea: „De ce ai vrut să o rănești?”

Robi: „Habar n-am.”

Andreea Mintea: „Tu ce simți acum, când ești rănit?”

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Robi: „Nu o simt pentru mine, pentru că o văd pe ea așa din cauza mea. (n.ed. e rănit). Cred că s-a ajuns prea departe. Nu am gândit. Nu știu, analize la urmă eu nu m-am gândit la nimic când am zis vorbele ale.”

Andreea Mintea: „Ai vrea să o vezi fericită, chiar dacă e lângă altcineva? Poți să accepți asta?”

Robi: „Da, o să plec. Vreau să respect decizia să o las în pace. O să încerc. Eu am fost ăla care a greșit față de tine. Nu a fost greșeala de partea ta niciodată. Adică eu consider că nu mi-ai greșit cu nimic. Nu știu de ce m-am purtat așa cu tine. Nici nu știu, cred că orice aș zic e degeaba. Cel puțin, din punctul meu de vedere, nu aș putea să zic ceva care să te poată să te simți mai bine.”

Citește și: Radu Andrei Tudor, prezentatorul NEWSTIME de la Kanal D2, in mijlocul adolescentilor de la SOS Satele Copiilor!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si