VIDEO A început școala și pe uliță
Trei milioane de elevi au spus adio vacanței de vară și s-au întors la școală. Revederea cu profesorii și colegii a fost emoționantă mai ales la țară unde se simt cel mai tare lipsurile unui sistem îmbătrânit.
La polul opus, în Capitală, un licean s-a îmbrăcat în steagul Americii, iar la Slobozia mai mulți băieți s-au luat la bătaie chiar înainte să sune clopoțelul.
Am vrut să vedem cum sună clopoțelul la sat, în Teleorman. Ana și Mihai ne-au fost gazde și am aflat că nu e timp de stat.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Facem repede ghiozdanul și ieșim la șosea să prindem microbuzul.
Începutul de an într-o școală de sat e despre comunitate, una marcată de cele mai multe ori de lipsuri, lipsă de bani, lipsă de oameni și atunci e lesne de înțeles de ce la finalul primelor 8 clase greu mai vezi entuziasm pe fețele copiilor.