Robert și Giuly au fost descalificați în urmă cu câteva săptămâni din "Casa iubirii", după ce au încălcat regulamentul. Zvonul apărut în online, cum că cei doi îndrăgostiți ar fi plecat în Italia împreună, în timpul emisiunii, s-a dovedit a fi adevărat. Robert și Giuly au mers în Italia de mai multe ori de când s-au cuplat, faptă interzisă clar în regulamentul emisiunii.

Cuplul a fost descalificat, iar acum, așa cum era de așteptat, cei doi îndrăgoștiți petrec foarte mult timp în Italia.

Robert și Giuly se pare că au păstrat legătura cu fanii lor, pentru care intră live pe rețelele sociale. Întrebat dacă se întorc în "Casa iubirii", Robert a răspuns afirmativ, dar în spirit de glumă. 

Citește și: VIDEO "Singurul concurent care o să fie cu fiul lui în clasă" Patrick, amuzat teribil când l-a văzut pe Robi pedepsit, dar în secunda următoare i-a scăpat o replică cu totul neașteptată! Ce a vrut să spună, de fapt

Robert și Giuly

[Sursa foto: Instagram]

"Acum suntem pe drum" Robert și Giuly, înapoi în "Casa iubirii"?! 

Într-un live realizat pe una dintre rețelele sociale, Robert și Giuly au fost întrebați dacă se întorc în "Casa iubirii", iar răspunsul lui Robert a fost surprinzător. În spirit de glumă, Robert a spus că ei se află în drum spre "Casa iubirii". În realitate, cei doi se aflau în Italia în acele momente.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Câți bani a câștigat o femeie care a reciclat PET-urile pelerinilor de la Sf. Parascheva- antena3.ro

Citeste si: Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași- wowbiz.ro

Robert (citește întrebarea primită pe live): "Ce faceți, mergeți la Casa Iubirii?" Da, suntem pe drum! Acum suntem pe drum. Suntem acolo, pe strada care oprește la Kanal D.

Citește și: VIDEO El este noul concurent din "Casa Iubirii". Kiprianos este grec și instructor de fitness

Robert și Giuly

[Sursa foto: Captură Youtube]

Robert și Giuly sunt chemați de fani în mai multe orașe din țară. Foștii concurenți au mărturisit că vor face un tur prin România pentru a se întâlni cu cei care i-au susținut în emisiune.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si