Dennis, în vârstă de 21 de ani, este noul concurent care a pășit în "Casa Iubirii". Tânărul a avut întâlniri în camera roșie cu Criss, Julia, Teodora și Alexandra, dar a mărturisit că Virginia se află în topul lui. Concurentele au rămas impresionate când l-au văzut.

El este Dennis, noul concurent din "Casa Iubirii"

Dennis a mărturisit că a intrat în competiție pentru experiență, dar și pentru a-și găsi pe cineva.

Tânărul a mărturisit că Virginia i se pare o fată inteligentă, foarte frumoasă și ocupă un loc în topul lui. Despre Julia a spus că este o fată vocală, care știe să își expună punctul de vedere, dar rămâne de văzut cum se vor înțelege.

Citește și: VIDEO "Singurul concurent care o să fie cu fiul lui în clasă" Patrick, amuzat teribil când l-a văzut pe Robi pedepsit, dar în secunda următoare i-a scăpat o replică cu totul neașteptată! Ce a vrut să spună, de fapt

Dennis a mărturisit că fosta lui iubită era cu nouă ani mai mare decât el, acesta fiind unul dintre motivele despărțirii. Concurentul a spus că îi place ideea de a avea o familie unită, mai ales dacă relația în care s-ar afla ar fi ce trebuie.

În timp ce Dennis vorbea cu băieții, fetele discutau despre el. Julia a mărturisit că Dennis ar fi doar pe placul Alexandrei, în timp ce Virginia susține că nu e genul ei.

Julia: Eu cred că doar Alexandrei îi place.

Virginia: Nu e genul meu, fizic.

Alexandra: Poate are multe alte calități.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO El este noul concurent din "Casa Iubirii". Kiprianos este grec și instructor de fitness

Dennis, noul concurent

[Sursa foto: Capturi Casa Iubirii]

Cu toate acestea, fetele au concluzionat că Dennis este un tip interesant care pare mai matur decât vârsta pe care o are. Pe lângă aprecierea comportamentului, fetele au rămas impresionate și de ținuta și accesoriile lui Dennis.

Concurentul a mărturisit că are un top, dar își dorește să cunoască mai multe fete.

Andreea Mantea: Dennis, de ce Casa Iubirii?

Dennis: După cum spuneam și fetelor și băieților, mi se pare o experiență foarte interesantă. Îmi place, de obicei, să ies din zona mea de comfort. Și mi-aș dori să-mi găsesc pe cineva, ăsta a fost echilibrul perfect.

Andreea Mantea: Le-ai spus fetelor că ai avea un top?

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Dennis: Le-am spus fetelor că am ceva în minte, că aș avea câteva preferințe bazate mai mult pe fizic, dar că aș prefera să mi le mențin ca să le cunosc mai bine și să văd și la caracter cu cine mă potrivesc mai

bine(...) Am avut o preferință la început, după care am început să mă uit mai des la emisiune și mi-am dat seama că aș fi interesat la mai multe.

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si