O tânără de 22 de ani din Italia a pierit după ce a trecut printr-o operație de remodelare a nasului. Femeia găsise medicul la care a apelat pe o rețea de socializare și a decis să se lase pe mâna lui.
Ca să aibă parte de o rinoplastie realizată de cel pe care îl credea un adevărat specialist, femeia a venit din Sicilia la Roma.
Niciodată nu s-ar fi gândit că o simplă rinoplastie îi poate fi fatală.
Tânăra a trecut prin chinuri cumplite înainte să moară. Ce au descoperit anchetatorii la clinică
Tânăra a murit pe 7 noiembrie, după 4 zile în care a agonizat. Potrivit anchetatorilor, după anestezia care i-a fost administrată la clinică, femeia a început să tremure, iar starea ei s-a agravat de la un minut la altul. Iubitul fetei a fost sunat și întrebat dacă femeia are alergii doar în acel moment.
Ulterior, personalul clinicii a chemat ambulanța. După 4 zile în care a stat în spital, femeia a pierit.
Anchetatorii au deschis o investigație și au ajuns la clinica din Roma, Au descoperit că centrul medical nu avea documentele necesare, fișe medicale sau înregistrări cu privire la pacientă. De asemenea, centrul medical era ferit de ochii lumii, fără un semn de identificare, scrie presa italiană.
Cazul a șocat Italia, iar procuratura de la Roma a deschis o anchetă. Până în acest moment doi oameni, tată și fiu, sunt suspecții principali. Proprietarii clinicii au fost acuzați de omor din culpă.