Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri, în urma unei plângeri depuse de o firmă de insolvenţă, să sesizeze organul de urmărire penală pentru a verifica potenţiale infracţiuni de spălare a banilor de către BCR, scrie news.ro.

Acestea ar fi constat în “dobândirea imobilelor active situate în satul Tâncăbeşti, comuna Snagov, judeţul Ilfov, compus din 15 loturi de teren adiacente cu o suprafaţă totală de 59.679

metri pătraţi, conform procesului verbal de licitaţie publică nr.1870/23.05.2014 şi respectiv a activului Silver Mountain, situat în Poiana Braşov, judeţul Braşov, compus din 171 apartamente, 176 locuri de parcare, 2 spaţii comerciale, clădire multifuncţională- Restaurant, Club, Spa& Fitness), drumuri de acces, spaţii verzi şi teren excedentar în suprafaţă de 206.500 metri pătraţi şi bunuri mobile care deservesc activul”, potrivit deciziei instanţei.

Decizia instanţei vine după ce, pe 7 aprilie 2016, firma Insolvency Recovery Solutions SRL a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate nelegalitatea soluţiei de clasare dată de procurorii DNA în cazul BCR şi a altei societăţi de Insolvenţă, Euro Insol, administrată de Remus Borza.

BCR menţionează că utilizarea sintagmei “spălare de bani” reflectă o plângere făcută cu rea credinţă de Insolvency Recovery Solutions, care a încasat nejustificat de la instituţia de credit circa un milion de euro, în calitate de proprietar al unei creanţe reprezentând onorariu executor judecătoresc.

##CITAT125##

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive- wowbiz.ro

BCR s-a aflat într-un litigiu cu denunţătorul, iar contestaţia băncii a fost admisă definitiv, cel în cauza având de restituit băncii suma încasată nejustificat. BCR a formulat cerere de insolvenţă împotriva denunţătorului, pentru recuperarea sumei, iar acesta s-a sustras obligaţiilor de restituire, schimbându-şi sediul şi înregistrând o altă cerere de insolvenţă la o altă instanţa din ţară ”, se precizează într-un comunicat al băncii.



Insolvency Recovery Solutions SRL a funcţionat până anul acesta în Bucureşti, când a fost radiată, iar o altă firmă, cu acelaşi nume, a fost înfiinţată la Iaşi. Ea are ca obiect de activitate "activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management”.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, compania Insolvency Recovery Solutions SRL, înfiinţată la Iaşi, este condusă de avocatul George Firicel Mitraşcă. Numele acestuia apare în dosarul judecătorului Mircea Moldovan, condamnat la 12 ani şi două luni de închisoare în dosarul omului de afaceri Dan Adamescu, acuzat că plătea judecători pentru a obţine soluţii favorabile în dosare de insolvenţă.

Totodată, banca precizează că derulează un proces legal de recuperare şi vânzare a garanţiilor imobiliare aferente unui credit neperformant acordat pentru dezvoltarea proiectului turistic Silver Mountain din Poiana Braşov.

Complexul turistic, dezvoltat pe o suprafaţă de 23,6 hectare de INR Managament Real Estat cu o finanţare de la BCR de 85 milioane euro, a fost executat silit de bancă după ce proprietarul nu a mai achitat ratele, cerându-şi insolvenţa în timpul derulării executării, iar administrator judiciar a fost desemnată EuroInsol, compania condusă de Remus Borza.

“Acţiunile reclamate (adjudecare imobile ipotecate în favoarea băncii în contul creanţelor pe care banca le avea împotriva debitorului) au fost desfăşurate în integralitate cu respectarea dispoziţiilor legale, în cadrul derulării procedurii de insolvenţă şi în scopul recuperării creditului neperformant înregistrat de BCR ”, menţionează banca.

De asemenea, instituţia de credit arată că toate contestaţiile formulate de denunţător împotriva actelor îndeplinite în cadrul procedurii de insolvenţă au fost supuse controlului judiciar, fiind respinse definitiv.


“Regretăm situaţia reflectată incorect. Această a fost cauzată de faptul că BCR nu a fost parte în litigiul soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, pentru a formula eventuale apărări în cauză ”, conchid reprezentanţii băncii.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si