Vă prezentăm regulile pentru prevenirea infectării cu COVID-19 în noul an școlar 2021- 2022!

Noul an școlar începe cu noi reguli din cauza pandemiei de coronavirus. Școlile vor rămâne deschise până la rata de infectare de 6 la mie.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, miercuri, că până la 6 la mie rată de infectare, toate creşele, gradiniţele şi şcolile funcţionează cu prezenţă fizică, iar după depăşirea acestui prag, rămân deschise doar creşele şi grădiniţele şi toţi elevii trec în online, cu excepţia învăţământului special.

Ministrul a anunţat că a fost elaborat ordinul comun cu Ministerul Sănătăţii privind măsurile pentru începerea şcolii, dar va fi semnat după avizul CNSU.

De asemenea, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a precizat că, în eventualitatea apariţiei unui caz de COVID-19 într-o clasă, în cazul celor de până la clasa a 6-a, copiii trec în online 14 zile, cu posibilitatea testării la 8 zile şi a reîntoarcerii la cursuri, dacă testele sunt negative, iar în cazul celor din clasele mai mari, copiii vaccinaţi sau care au trecut prin boală pot continua să înveţe faţă în faţă. Purtarea măştii în curţile şi în aer liber aferente şcoli nu e mai obligatorie, cu excepţia festivităţii de deschidere a şcolii.

Ioana Mihăilă a precizat că măsurile de prevenţie se menţin:

  • distanţarea fizică
  • aerisirea spaţiilor închise în şcoală
  • locurile de luat masa,
  • sălile de sport,
  • purtarea măştii în interior

Ce tip de mască trebuie să poarte elevii?

Ministrul Sănătății mai spune că s-a ajuns la un consens privind tipul de mască purtat, astfel că, deşi MS a recomandat purtarea măştii de tip medical, a revenit cu condiţiile pe care măştile textile trebui să le îndeplinească pentru a fi acceptate, inclusiv aceea de a acoperi corect faţa şi bărbia. ”Sunt interzise alte tipuri de dispozitive care mai sunt folosite”, a subliniat ministrul.

Citeste si: Când încep facultăţile în anul universitar 2021-2022?

”Testăm în şcoli şi ne pregătim să vaccinăm”, a anunţat Mihăilă.

Conform ministrului Sănătăţii, când apare un caz pozitiv, dacă vorbim de clase de învăţământ preşcolar şi până la clasa a 6-a, elevii din clasa celui depistat pozitiv vor continua online 14 zile, dar se poate reveni începând cu ziua a opta prin testare antigen rapidă, dacă testele sunt negative. Testarea are loc în şcoli. Pentru părinţii copiilor care refuză testarea în ziua a opta se prelungeşte învăţământul online până în ziua 14.

Reguli noul an școlar 2021 - 2022
Reguli noul an școlar 2021 - 2022


Pentru cei de la clasa a 7-a până la liceul, dacă apare un caz, copiii vaccinaţi sau trecuţi prin boală în ultimele 180 de zile pot continua să înveţe faţă în faţă. Ceilalţi copii trec pe online pentru 14 zile, cu posibilitatea testării cu ziua a opta. Purtarea măştii în curţile şi în aer liber aferente şcoli nu e mai obligatorie, cu excepţia festivităţii de deschidere a şcolii.

Festivităţile de deschidere a anului şcolar vor fi, de asemenea, limitate la o oră şi jumătate.

Ce prevede ordinul privind începerea anului școlar?

- Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000

de locuitori, după cum urmează:

Scenariul 1 pentru noul an școlar

Participarea zilnică cu prezenţă fizică a tuturor antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie

Incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori

Citeste si: Peste 20% dintre adolescenții din categoria de vârstă 16-19 ani s-au vaccinat. Ministrul Educației: ”Este nevoie de un efort comun”

Scenariul 2 pentru noul an școlar

a)Participarea zilnică cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ a tuturor antepreşcolarilor, preşcolarilor şi a elevilor din învăţământul special, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie

b)Participarea zilnică, în sistem on line a tuturor elevilor, cu excepţia celor din învăţământul special

Incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1000 până la instituirea stării de carantină la nivelul localităţii

În situaţii justificate de infrastructură şi resursele existente, unităţile de învăţământ/unităţile conexe pot desfăşura activităţi didactice în sistem online cu aprobarea ISJ/ISMB.

Scenarii pentru facultăți

- Înainte de data începerii cursurilor universitare, în funcţie de situaţia epidemiologică, de particularităţile locale, de infrastructura, de specificul programelor de studiu şi de resursele umane ale fiecărei instituţii de învăţământ superior în parte, conducerea acesteia, cu consultarea senatului universitar, stabileşte aplicarea unuia dintre scenariile de organizare şi desfăşurare a activităţilor didactice, după cum urmează:

Scenariul 1 în noul an universitar

Participarea fizică în instituţia de învăţământ superior a tuturor studenţilor/cursanţilor la toate activităţile didactice, conform programului de desfăşurare a acestora, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, astfel încât să fie asigurată o distanţă de minimum 1 m2 /student pentru orele de curs/seminar

Scenariul 2 în noul an universitar 

Participare in sistem mixt- prezenta fizica si online, in functie de specificul programelor de studiu, de infrastructura si de conditiile epidemiologice, conform procedurilor proprii fiecarei universitati.

Citeste si: Sorin Cîmpeanu, anunț pentru toți elevii și părinții acestora: „Masca, obligatorie şi la exterior în prima zi de şcoală”

Scenariul 3 în noul an universitar 

Participarea tuturor studenţilor/cursanţilor la activităţi didactice online

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

- La nivelul localităţilor unde este instituită măsura carantinei zonale nu sunt permise activităţile care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ. În această situaţie, activitatea didactică pentru preşcolari şi elevi se desfăşoară exclusiv online, cu excepţia activităţilor de terapie pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale din învăţământul special şi special integrat, care se desfăşoară cu prezenţa fizică în unitatea de învăţământ. Activităţile de terapie pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale sunt permise indiferent de scenariul în care se află localitatea sau unitatea de învăţământ, inclusiv în carantină.

- Este permisă organizarea simulărilor examenelor naţionale, evaluărilor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali, cu prezenţa fizică, în unităţile de învăţământ din localităţile în care nu este declarată starea de carantină la nivelul localităţii, sub condiţia asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv distanţare corectă, igienizarea mâinilor şi purtarea obligatorie a măştii.

- Este permisă organizarea orelor remediale, cu prezenţă fizică, în unităţile de învăţământ, dacă la nivelul localităţii nu este o incidenţă a ratei de infectare mai mare de 6/1000.

- Personalul didactic/nedidactic şi personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învăţământ în unităţile de învăţământ special are obligaţia să poarte mască în permanenţă în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, precum şi în sălile de clasă, cu excepţia situaţiilor în care procesul specific de predare/învăţare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor putea folosi viziere. În cazul elevilor din învăţământul special, masca de protecţie are caracter de recomandare adaptată specificului procesului educaţional, şi nu reprezintă o obligaţie.

Reguli noul an școlar 2021 - 2022
Reguli noul an școlar 2021 - 2022

Festivităţile de deschidere a anului şcolar/universitar

- Sunt permise festivităţile de deschidere a anului şcolar/universitar, organizate doar în exterior, cu purtarea obligatorie a maştii de protectie şi fără ca durata acestora să depăşească 1,5 ore.

- Este permisă desfăşurarea orelor de educaţie fizică în săli de sport/spaţii interioare, fără obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile în care rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 2/1000. La o rată de incidenţă mai mare de 2/1000, orele de educaţie fizică se pot desfăşura doar în spaţii deschise, fără obligativitatea purtării măştii de protecţie. Prin excepţie, preşcolarii nu au obligaţia purtării măştii de protecţie în timpul orelor de educaţie fizică, indiferent de rata de infectare.

Citeste si: Părinții vor trebui să completeze formularele de vaccinare la începerea școlilor. Află care sunt întrebările

- Pentru pregătirea unităţilor de învăţământ/ conexe/instituţiilor de învăţământ, conducerile acestora au în vedere următoarele aspecte:

a) organizarea şi întreţinerea spaţiilor astfel încât să se asigure distanţarea de minim 1 metru. În situaţia în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanţarea maxim posibilă, inclusiv prin amplasarea optimă a mobilierului şcolar;

b) stabilirea circuitelor funcţionale;

c) organizarea spaţiilor de recreere;

d) evaluarea necesarului de resurse umane;

e) asigurarea materialelor de curăţenie, igienă şi dezinfecţie;

f) asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecţie pentru elevi/studenţi şi personal.

- Înainte de reluarea cursurilor, fiecare unitate de învăţământ preuniversitar/ conexă/instituţie de învăţământ stabileşte spaţiile care pot fi folosite în procesul de învăţământ, precum şi spaţiul necesar ce va fi utilizat pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, identificate de cadrul medical din unitatea de învăţământ preuniversitar/conexă/instituţia de învăţământ sau persoana desemnată de conducerea unităţii/instituţiei.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

- Preşcolarii/Elevii cu vârstă mai mică de 12 de ani, care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticaţi cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv sau alte afecţiuni cronice, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor, pot fi scutiţi de prezenţa fizică în şcoală.

Elevii cu vârsta de peste 12 ani, care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv sunt diagnosticaţi cu afecţiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă (transplant, afecţiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficienţe primare sau dobândite, alte tipuri de tratamente imunosupresoare) cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor pot fi scutiţi de prezenţa fizică în şcoală, chiar dacă sunt vaccinaţi cu schema completă.

Pentru această categorie de preşcolarii/elevi, conducerile unităţilor de învăţământ vor identifica, după caz, soluţii pentru asigurarea procesului educaţional, inclusiv online.

Suspendarea cursurilor

- Suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ preuniversitar/conexe se dispune pentru o perioada de 14 zile la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învăţământ antepreşcolar/preşcolar sau clasă de învăţământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal.

În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile cu prezenţă fizică pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.

Elevii din schimbul următor continuă cursurile cu prezenţă fizică după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.

Cursurile pentru grupa/clasa suspendată se pot relua cu prezenţă fizică începand cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care se testează şi rezultatul este negativ.

Testarea elevilor se realizează în a 8- a zi de la data confirmării cazului pozitiv de către cadrul medical din unitatea de învăţământ sau, acolo unde nu este posibil, de către o echipă mobilă din cadrul DSPJ/DSPMB. Până la efectuarea testului, elevii continuă activitatea didactică în regim online. Elevii care nu se prezintă la testare reiau cursurile cu prezenţă fizică dupa 14 zile de la suspendarea acestora.

Prin excepţie, elevii claselor VII- XII/XIII, vaccinati împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut cel puţin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare precum şi elevii care au fost confirmati pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile dar pentru care au trecut mai mult de 14 zile de la data testului pozitiv, pot continua cursurile cu prezenţa fizică.

Citeste si: Noul an școlar vine cu vești bune. Sorin Câmpeanu cere aprovizionarea școlilor cu măști pentru elevi

- La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacţii direcţi ai acestora şi va decide împreună cu conducerea unităţii de învăţământ dacă se impune suspendarea activităţilor didactice la nivelul grupei/clasei sau unităţii de învăţământ. Măsura suspendării este dispusă prin hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti, la propunerea conducerii unităţii de învăţământ/instituţiei conexe, cu avizul ISJ/ISMB şi al DSP/DSPMB.

- Nu se vor prezenta la cursuri în unitatea de învăţământ/instituţia de învăţământ:

a) cei confirmaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2, aflaţi în perioada de izolare la domiciliu;

b) cei care sunt declaraţi contacţi directi cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2 şi se află în carantină la domiciliu/carantină instituţionalizată.

c) cei care au fost testaţi şi asteaptă rezultatele sau locuiesc cu o persoană care a fost testată şi care asteaptă rezultatele.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si