Două reprezentante ale companiei TikTok au fost audiate în Parlamentul European. Acestea au avut de dat explicații despre măsurile pe care platforma le-a luat în timpul campaniei electorale din țara noastră.

TikTok a negat că l-ar fi favorizat în orice mod pe Călin Georgescu în cursa pentru Cotroceni din România, dar mai mulți europarlamentari au considerat răspunsurile reprezentanților TikTok drept nesatisfăcătoare și s-au plâns că acestea au avut o abordare evazivă și lipsită de substanță asupra subiectului.

Citește și: Catedrala Notre-Dame se redeschide! Ceremonia fastuoasă va dura tot weekend-ul. 50 de lideri politici, printre care și Donald Trump, vor participa

calin georgescu, tiktok, parlamentul european

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

În fața Comisiei pentru Piață Internă și Protecția Consumatorului, reprezentanții aplicației au spus că „toţi candidaţii au fost luaţi în considerare în sistem fără diferenţiere între independenţi şi cei care făceau parte dintr-un partid”, prin urmare s-au confruntat „cu aceleaşi restricţii”, arată agenția EFE, preluată de Agerpres.

Directoarea pentru Produs, Autenticitate şi Transparenţă a TikTok, Brie Pegum, a dat asigurări că dintre toate rețelele blocate în ultimele luni pentru conținut nepermis, una singură l-a susținut pe Georgescu.

„În general, am lucrat neîncetat pentru a încerca să evităm dezinformarea şi să coordonăm un comportament autentic”, a mai spus reprezentanta TikTok.

Reprezentanta companiei a mai spus că TikTok a eliminat peste 66 de mii de conturi false din România, aproximativ 7 milioane de like-uri false, 10 milioane de urmăritori falși și 1000 de conturi care încercau să imite profiluri ale candidaților la alegerile din acest an.

„Până în prezent, nu am găsit nicio dovadă a unei Operaţiuni Acoperite de Influenţă pe platforma noastră în ultimele câteva săptămâni pentru alegerile prezidenţiale aflate în desfăşurare în România, precum şi nicio dovadă a unei influenţe străine”, afirmă platforma TikTok, într-o scrisoare adresată autorităţilor române.

Renew cere ca CEO-ul TikTok să fie audiat. Șefa grupului din PE: „Să vină să dea socoteală”

În urma discuțiilor de astăzi, Valerie Hayer, șefa grupului Renew din PE a cerut ca CEO-ul TikTok să vină la audieri.

„CEO-ul TikTok trebuie să vină să dea socoteală în fața Parlamentului European. După o coordonare cu Dan Barna USR, am făcut o solicitare oficială către Președintele Metsola. Algoritmii nu trebuie să influențeze niciodată campaniile noastre electorale. Nu există democrație fără corectitudine”, a scris Hayer într-o postare pe Twitter.

Citeste si: Motivul pentru care Andreea Mantea a apărut umflată la față în ultimele zile, pe micile ecrane. Vedeta TV le spune urmăritorilor ce s-a întâmplat cu ea. „Tremur de durere. Iau foarte multe pastile.”- kfetele.ro

Citeste si: Gestul făcut de zeci de artiști de renume pentru a strânge bani pentru cei afectaţi de incendiile din California- radioimpuls.ro

Citeste si: Judecătorii au motivat de ce l-au lăsat pe Iohannis fără două case. ANAF: Se vor face demersuri pentru recuperarea "fructelor neculese"- antena3.ro

Dan Barna spune că audierea reprezentanților TikTok a scos la iveală mai multe aspecte îngrijorătoare.

„În audierea reprezentanților TikTok din comisia IMCO a Parlamentului European observăm mai multe lucruri îngrijorătoare:
- rețeaua nu își asumă nicio răspundere pentru manipularea clară și documentată în favoarea candidatului prorus Călin Georgescu;
- răspunsurile reprezentanților companiei au fost mai evazive decât ale unui politician confruntat cu un subiect incomod la televizor;
- despre pleiada de influenceri, care au mărturisit că au primit bani ca să posteze, TikTok ridică din umeri;
- compania nu știe decât să spună că are un set de reguli (community guidelines) și că ele trebuie respectate. Cum veghează la respectarea lor, nu poate răspunde convingător;
- grupurile pro-europene din Parlament au pus întrebări clare, la obiect, în timp ce extremiștii de dreapta acuză că audierea ar fi o formă de cenzură;
- iar problema datelor cetățenilor europeni, care ajung în posesia statului chinez, o problemă demonstrată de multe ori în investigații de presă, a fost negată aproape cu nerușinare de reprezentanții TikTok.
Așa că, având în vedere «performanța» reprezentanților TikTok, astăzi, grupul Renew din Parlamentul European a cerut președintei Roberta Metsola audierea CEO-ului companiei. Practica de a da mailuri cu asigurări și a furniza documente goale de conținut trebuie să înceteze imediat.
Dacă TikTok are 6000 de moderatori în Europa, ce făceau ei la alegerile din România? Dacă toți candidații erau marcați „intern” drept candidați, cum s-a putut întâmpla rețeaua de manipulare în favoarea lui Georgescu?
Atitudinea acestei companii față de cetățenii europeni este rușinoasă”, a scris Dan Barna pe Facebook.

Citește și: Turul 2 prezidențiale 2024: Elena Lasconi vs. Călin Georgescu. Tot ce trebuie să știi despre candidați, modalitate de vot, secții de votare și modul de desfășurare al alegerilor


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si