Restaurantele La Cocoşatu şi La Gil din Bucureşti, închise temporar de ANPC

Restaurantele La Cocoşatu şi La Gil din Bucureşti, închise temporar de ANPC

Restaurantele La Cocoşatu şi La Gil din Bucureşti au fost închise temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, până la remedierea deficienţelor, după ce în urma unui control au fost găsite condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare, produse expirate şi neconforme, fiind retrase de la comercializare peste 250 de kilograme de produse alimentare.

Cele două restaurante au fost amendate în total cu 75.000 de lei. ANPC propune închiderea unităţilor pe o perioadă de cel mult şase luni.

Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat că, în urma controlului făcut de comisarii instituţiei la restauratul La Gil din Bucureşti, au fost descoperite condiţii igienico-sanitare necorespunzătoare, produse expirate, neconforme şi nesigure, nu erau respectate condiţiile de temperatură şi era utilizată practica comercială înşelătoare.

Citeste si: Marele actor Adrian Pintea ar fi împlinit 65 de ani! Și calul său, Duran, l-a condus acum 12 ani pe ultimul drum

Citeste si: Schimbări la hotelul lui Radu Mazăre din Madagascar! Cine conduce acum afacerea în locul soției fostului edil?

Unitatea a fost închisă temporar până la remedierea deficienţelor şi amendată cu 55.000

de lei.

De asemenea, au fost retrase de la comercializare aproape 200 de kilograme de alimente. Horia Constantinescu a precizat că, pe lângă aceste măsuri, a fost propusă şi închiderea temporară a unităţii pe o durată de cel mult şase luni.

Preşedintele ANPC a mai anunţat că măsura închiderii temporare până la remedierea deficienţelor a fost luată şi la restaurantul La Cocoşatu din Bucureşti.

Totodată, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au decis oprirea definitivă de la preparare şi consumul uman a 52 de kilograme de produse diverse. Horia Constantinescu a precizat că şi în acest caz a fost propusă închiderea restaurantului pe o perioadă de cel mult şase luni.

Citeste si: Suma uriașă pe care o plătește anual nora lui Liviu Dragnea pentru întreținerea noului Lamborghini! Ar putea să-și cumpere două Loganuri pe an de banii ăștia

Citeste si: Bătaie ca-n filme la liceu. Două eleve s-au lovit cu pumnii și picioarele


Autor
Îți Recomandăm Și...