Românii cu datorii la stat vor primi acasă un plic-surpriză trimis de ANAF. Ce ofertă de amnistie fiscală îți aduce poștașul
Românii care au datorii la ANAF vor primi acasă un plic trimis de Fisc în care sunt informați că pot beneficia de amnistia fiscală a Guvernului. Documentul personalizat conține cuantumul total al obligațiilor bugetare restante la data de 31 august 2024, dar și valoarea care poate face obiectul amnistiei.
Author: Sorin Negru marți 24 septembrie 2024 , 12:44
ANAF demarează cea mai mare operațiune din ultimii ani de colectare a datoriilor de la persoanele fizice. Termenul-limită anunțat de ministrul de Finanțe este 25 noiembrie, iar până atunci Fiscul pune piciorul pe accelerație.
Poșta Română își va trimite oamenii din teren la toți românii care au datorii la ANAF cu un plic în care sunt informați că pot beneficia de amnistia fiscală.
Mai mult, poștașii vor putea chiar încasa sumele respective dacă restanțierii sunt dispuși să plătească.
Ministrul de Finanțe: "Mizăm pe creanțele de valori mici de la persoanele fizice"
Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, a anunțat mega-operațiunea de recuperare de bani de la persoanele fizice la finalul ședinței de guvern de luni, 23 septembrie.
"Mizăm în continuare pe creanțele de valori mici și pe sistemul de facilități gândit la persoanele fizice.
Dacă doar acestea, am încasa o parte consistentă din ele, ar fi o revigorare atât pentru partea de primării, cât și pentru partea de buget de stat, dar haideți să vedem, 25 noiembrie este termenul-limită pentru aceste încasări la bugetul de stat, dar și la bugetele locale și să vedem care vor fi rezultatele și ale acțiunii de promovare", a declarat ministrul de Finanțe.
Suma uriașă pe care Guvernul vrea să o obțină de la persoanele fizice- 8 miliarde lei
"Miercuri intenționăm să propunem în guvern aprobarea unui set de măsuri pentru partea de informare a populației și chiar de consolidare a capacității de încasare a ANAF până pe data de 25 noiembrie, încât să aducem cât mai mulți bani la buget și
socoteala trebuie să o facem după data scadentă pe care o avem, respectiv data de 25 noiembrie 2024", a adăugat Marcel Boloș.
Guvernul mizează pe o sumă considerabilă pe care să o obțină de la strângerea cu ușa a populației- aproape 8 miliarde de lei (2 miliarde de euro).
Ministrul Finanțelor a precizat că, pe partea de venituri suplimentare în acest an, este estimată suma care rezultă din aprobarea Ordonanței 107/2024 privind amnistia fiscală, "unde influențele sunt în valoare de 7,9 miliarde lei".
Marcel Boloș recunoaște că există un risc pe care Guvernul și-l asumă din perspectiva veniturilor cuprinse în buget, pe componenta de digitalizare și pe componenta de amnistie fiscală.
"Nu cred că putem garanta 100% că aceste venituri în întregime se vor încasa la buget. Dacă acest risc, parțial sau într-o mare măsură, se va adeveri, atunci, sigur, ținta noastră de 6,9% este afectată, dar noi, împreună cu ANAF, depunem toate diligențele necesare pentru ca veniturile, așa cum au fost planificate și aprobate în Guvern, să fie și realizate", spune ministrul.
Proiect de OUG pentru datornicii la ANAF
Un proiect de OUG pregătit de Ministerul Finanțelor propune ca Poșta Română să tipărească și să comunice persoanelor fizice documentele privind datoriile pe care le au la Stat. Pentru asta, va primit de la ANAF o listă cu acele persoane.
În scrisoarea de informare va scrie cuantumul total al obligațiilor bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv, din care, defalcat, valoarea acestora ce trebuie plătită și, respectiv, valoarea care poate face obiectul anulării.
Celelalte două documente din plic sunt ”Notificărea privind intenția de a beneficia de anulare a unor obligații bugetare” și modelul ”Cererii privind anularea unor obligații bugetare”.
Documentul mai spune că poștașii vor putea încasa banii de la românii care doresc să beneficieze de amnistia fiscală.