VIDEO – Pe locuri, fiți gata, la cumpărături!
Aglomerația tradițională de Sărbători nu lipsește nici anul acesta. Magazinele, piețele și marile centre comerciale sunt pline ochi de oameni grăbiți să bifeze tot de pe lista de cumpărături.
Fie că vorbim despre cadouri sau preparatele pentru masa de crăciun, oamenii spun că au încercat să facă o parte din cumpărături din timp, ca să evite îmbulzeala.
Citeste si: Cum să iți faci cumpărăturile în siguranță, în plină pandemie!
Este forfotă mare în piețe încă de la primele ore ale dimineții. Sub atenta supraveghere a poliției, oamenii cumpără tot ce au nevoie pentru a avea sărbători de iarnă ca la carte.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Masa trebuie să fie îmbelșugată, așa că pe lângă sarmale și caltaboș, este musai să fie și o garnitură sau o salată. Agitație este și la tarabele cu fructe și legume.
Citeste si: VIDEO- Vinetele, beneficii neștiute pentru sănătatea noastră
Într-adevăr, mai sunt 6 zile până la Crăciun, însă gospodinele știu cum să păstreze ingredientele proaspete.
Mulți dintre cei care au ieșit azi la cumpărături vor să bifeze tot de pe listă astfel încăt să nu fie nevoiți să înfrunte din nou aglomerația. Dacă la capitolul mâncare, au luat tot ce trebuie, ca să fie scenariul complet au nevoie și de un brad sau o coroniță.
În timp ce mulți abia așteaptă să scape de agitația din malluri, alții sunt hotărâți să își ia tot timpul din lume.
Pentru a evita aglomerația care se formează de sărbători, reprezentanții marilor centre comerciale au cerut autorităților ca programul să fie extins până la ora 22.