Gabi Stoian a dezvaluit pentru adevarul.ro ca a inceput sa creasca gaini de rasa dupa ce s-a imbolnavit de cancer la colon si nu a mai putut munci in constructii. Barbatul locuieste in Vinga si spune ca avut si 300 de gaini in curte, dar a trebuit sa mai vanda din ele pentru a avea bani de tratament.

De câţiva ani creştem păsări pentru aspect comercial.
Stând la curte m-am gândit să fie ceva mai frumos decât nişte găini simple, de aceea am ales aceste specii. În urmă cu trei ani mi-a apărut o durere de abdomen, iar dupa vreo trei luni de tratament m-am dus la spital căci nu mai puteam de durere. Atunci am ajuns direct pe masa de operaţii. Aveam cancer la colon. După ce am ajuns acasa am decis să mă ocup de creşterea păsărilor de rasă, căci de altfel nu îmi găseam locul învârtind-mă prin curte fără nici un rost neputând să fac nimic. Am reuşit să achiziţionez câteva exemplare şi aşa cu greu am reuşit să am o ocupaţie prin care nici să nu depun un efort fizic deosebit. Cu tratamentele la păsări este mai greu căci sunt destul de scumpe, dar trebuie date în special la pui”
, spune Gabriel Stoian.

„Acum deţin doar două rase, căci anul trecut am fost nevoit să vând foarte multe păsări, deoarece am avut nevoie de ceva tratament pentru mine.
În timp voi reface înapoi familiile de păsări”.


„Fiul meu îmi împărtăşeşte pasiunea. Îi place foarte mult să le studieze comportamentul şi să citească despre astfel de păsări. Şi soţia ne ajută foarte mult”, spune Gabriel.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern AUR- antena3.ro

Citeste si: VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”- stirileprotv.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si