Roșiile românești, pline de pesticide. Ce alte legume și fructe conțin "otravă" pentru organism
Legumele și fructele aflate în comerț nu sunt tocmai sigure penttru consum. Autoritățile sanitare au descoperit prezența pesticidelor peste limitele admise atât în produsele de export, cât și în cele comercializate din producția internă.
Author: Sorin Negru miercuri 17 iulie 2024 , 15:12
În cursul acestei veri, autoritățile au găsit 25 de legume și fructe care conțineau pesticide peste limite, asta din cele 1.884
de probe care au ajuns în laborator.
Cele mai multe probleme au fost găsite la roșii, potrivit Antena3. Mai exact 7 probe de tomate au fost descoperite cu substanțe periculoase pentru consum, și toate probele au venit de la producătorii din Matca, județul Galați.
Problemele pentru sănătate apar atunci când substanțele periculoase sunt folosite de producători în exces, pentru a-și proteja recolta de dăunători.
Aceste fructe și legume contaminate devin improprii pentru consum, dar producătorii speră să scape basma curată în lipsa unor analize de laborator.
Ce alte fructe și legume din producția internă au pesticide
Autoritatea Fitosanitară a mai găsit 5 probe de ceapa verde, 3 probe de spanac, 3 probe de căpșune, 2 probe de mărar, 2 probe de pătrunjel, o probă de mere, o probă de fasole verde și o probă de vinete.
Anul trecut în aceeași perioadă erau descoperite doar 10 neconformități, așadar este mai bine de o dublare a numărului de probe neconforme.
Atenție la legumele și fructele din import- pot fi periculoase pentru sănătate
Nici legumele care vin din afara țării nu sunt ferite de pesticide. În interiorul mai multor fructe şi legume precum portocalele, căpșunele, vinetele şi dovleceii, importate din Turcia şi Egipt, au fost descoperite pesticide.
Până în luna mai, ANSVSA a descoperit 22 de legume și fructe cu pesticide peste limite, cele mai multe din Turcia și Egipt.
Este vorba despre căpșuni, rodii, portocale, roșii, vinete și dovlecei. De asemenea, pesticide au fost găsite și la merele aduse din Ucraina și Polonia, dar și la mărarul adus din Iran.
Căpșuni românești, cu pesticide peste limita admisă
Trei probe din cele 233 analizate în laborator de inspectorii fitosanitari au fost depistate cu cantităţi peste limita legală a reziduurilor de pesticide, în urma unei acțiuni de control a Autorităţii Naţionale Fitosanitare, după cum a informat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Toate cele trei probe periculoase pentru sănătate au fost găsite la căpșune.
Conform sursei citate, Ministerul Agriculturii, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF), a coordonat în perioada 30 mai- 5 iulie, acţiunea de control "Cireaşa şi Căpşuna".
"După constatarea acestor abateri s-au aplicat sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare, respectiv amendarea producătorului şi interzicerea comercializării produselor neconforme. Fermierii ale căror produse sunt conforme au posibilitatea de a afişa rezultatele analizelor la punctele de vânzare, dovedind astfel calitatea produselor româneşti", se menţionează în comunicat.
Potrivit ministerului, necesitatea acestei acţiuni s-a impus în condiţiile în care suntem în plin sezon de comercializare a legumelor şi fructelor româneşti, iar obiectivul principal avut în vedere îl constituie verificarea acestora din punct de vedere al conformităţii şi al siguranţei pentru consum.