Close sidebar
Close sidebar

Rusaliile 2023. Iată când pică Rusaliile în acest an! Sărbătoare mare pentru credincioși!

Rusaliile 2023. Rusaliile sunt printre cele mai importante sărbători creștinești. Iată când se sărbătoresc și ce tradiții există în această zi!

Alexandra Bercea,

Rusaliile 2023. Pe ce dată este sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh?


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Rusaliile 2023.   Cuvântul Rusalii provine din latinescul "rosalia”, care simbolizează sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împăratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau. 

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.

Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: iele, zâne sau frumoase. Există superstiţia că aceste spirite stau pe lângă izvoare şi pot, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească. Boala seamană, se spune în popor, cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât de puterea dansului căluşarilor.

Rusalii 2023. Pe ce dată pică? Ce nu este bine să faci în această zi?

În acest an, Rusaliile se sărbătoresc pe data de 4 Iunie 2023. Pe 4 și 5 iunie este celebrată sărbătoarea de Rusalii sau Cincizecimea. Numele de Cincizecime vine de la faptul că, în fiecare an, Rusaliile sunt sărbătorite exact la 50 de zile de la Învierea Domnului. 

Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua.

Rusaliile, cunoscute sub diferite nume- iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice- umblă îmbrăcate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânăr frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

Pentru unii, Rusaliile sunt considerate o sărbătoare religioasă solemnă, iar petrecerile și dansurile pot fi percepute ca inadecvate în această zi.

Există tradiții care sugerează abstinența de la consumul de carne în această zi, în semn de respect față de caracterul solemn al sărbătorii sau ca o formă de post religios.

În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.

Rusalii 2023. Ce rugăciune trebuie spusă de Rusalii?

Rusaliile 2023. Pe ce dată este sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh?

”Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi și întru Fiul pururea Te odihnești; nepartinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeiești, pe care le împărți precum voiești; prin care și noi nemernicii ne-am sfințit și ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi și Te sălășluiește întru noi și curateste sufletele noastre, că să putem a ne face locaș Preasfintei Treimi.

Citește și: Zile de post în 2023. Când nu se mănâncă de dulce?

Citeste si: Liam Payne, fost membru al trupei One Direction, a murit la doar 31 de ani. A fost găsit fără viață în curtea unui hotel din Buenos Aires- kanald.ro

Citeste si: România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră- wowbiz.ro

Citeste si: Povestea francezului cu o podgorie secretă în centrul Parisului. Cultivă 2.000 de vițe de vie printre blocuri: „Este excepțional”- antena3.ro

 Așa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăția noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduiește pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, că să cunoaștem deșertăciunea lumii și a celor ce sunt în lume; înviază știință noastră, că neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face și ce se cuvine a lepăda; îndepărtează și înnoiește inima noastră, că să nu izvorască mai mult ziua și noaptea gânduri rele și pofte necuvioase. Îmblânzește trupul și stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu.

Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert gonește-l de la noi. Și ne da nouă duhul dragostei și al răbdării, duhul blândeții și al dreptății, că îndreptând inimile cele slăbite și genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și așa, ferindu-ne de tot păcatul și împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârșit creștinesc și nerușinat și a intră în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închină Ție, împreună cu Tatăl și cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfânta, slavă Ție!”, este prima parte a rugăciunii de Rusalii.

Rugăciunea de Rusalii: ”Împărate ceresc”

”Preacurate, neîntinate, Cel ce ești fără de început, nevăzut, necuprins, de nepătruns cu mintea, neschimbat, neîntrecut, nemăsurat și fără de răutate, Doamne; Care singur ai nemurire, Cel ce locuiești întru lumina cea neapropiată, Cel ce ai făcut cerul și pământul, marea și toate cele zidite într-însele; Care mai înainte de cerere plinești tuturor cererile;

Ție ne rugăm și pe Ține Te chemăm, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Tatăl Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Cristos, Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri, și s-a întrupat din Spiritul Sfânt și din Maria cea pururea Fecioara și mărită Maică lui Dumnezeu;

Care, mai întâi în cuvinte învățând, iar mai pe urmă și cu fapte arătând, când a răbdat patimă Să cea mântuitoare, ne-a învățat pe noi, umiliții și păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, să aducem Ție rugăciuni, cu capetele și cu genunchii plecați, pentru păcatele noastre și pentru nestiintele poporului. 

Citește și: Floriile 2023. Pe ce dată este sărbătoarea în acest an?

Însuți, mult Îndurate și Iubitorule de oameni, auzi-ne pe noi în orice zi Te vom chema, dar mai ales în ziua această a Cincizecimii, în care, după ce s-a înălțat Domnul nostru Isus Cristos la ceruri și a șezut de-a dreapta Ta, a lui Dumnezeu și Tatăl, a trimis pe Sfântul Spirit peste sfinții Săi Învățăcei și Apostoli, Care s-a și așezat peste fiecare dintr-înșii, și s-au umplut toți de darul Lui cel neimputinat, și au grăit în alte limbi mărețiile Tale și au proorocit. Deci, auzi-ne pe noi, care acum ne rugăm Ție, și adu-Ți aminte de noi, umiliții și osândiții, și alungă robia sufletelor noastre, Cel ce cu milostivirea Ta mijlocești pentru noi. Primește-ne pe noi, cei ce cădem înaintea Ta și strigăm: Greșit-am!

Înaintea Ta suntem puși din pântecele maicii noastre; Dumnezeul nostru Tu ești.

Dar Pentru că s-au împuținat întru deșertăciune zilele noastre, am pierdut ajutorul Tău, și suntem lipsiți de toată apărarea. Însă nădăjduind spre indurarile Tale, strigăm Ție: păcatele tineretelor noastre și ale neștiinței nu le pomeni, și de cele ascunse ale noastre ne curateste. Nu ne lepăda în vremea bătrâneților; când scade tăria noastră nu ne părăși. Mai înainte de a ne întoarce în pământ, învrednicește-ne să ne întoarcem la Ține și caută spre noi cu blândețe și cu har. Cumpănește fărădelegile noastre cu îndurările Tale; pune adâncul îndurărilor Tale împotriva mulțimii păcatelor noastre.

Caută din înălțimea Ta cea sfânta, Doamne, spre poporul care stă înainte și așteaptă de la Ține multă îndurare. Cercetează-ne cu bunătatea Ta; mantuieste-ne de tirania diavolului; întărește viață noastră cu legile Tale cele sfinte și sfințite. Înger păzitor credincios pune poporului Tău; pe noi, pe toți, ne adună întru împărăția Ta. Da iertare celor ce nădăjduiesc în Ține; iartă-le lor și nouă păcatele; curateste-ne cu lucrarea Sfântului Tău Spirit; nimicește uneltirile vrajmasului cele ce sunt asupra noastră. Amin”, este rugăciunea pe care creștinii trebuie să o spună de Rusalii.

Tradiţii şi obiceiuri de Rusalii

De Rusalii, se leagă şi alte tradiţii şi obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane.

Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se spune că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.

Citeste si: Statul român oferă suma de 700 de lei pentru femei! Care sunt criteriile necesare?- kfetele.ro

Citeste si: Bianca Drăgușanu, reacție după ce a fost acuzată că a circulat pe contrasens. Imaginile au devenit virale- radioimpuls.ro

Citeste si: Povestea francezului cu o podgorie secretă în centrul Parisului. Cultivă 2.000 de vițe de vie printre blocuri: „Este excepțional”- antena3.ro

În unele regiuni se dansează "Jocul Căluşarilor”. Astfel, se spune în popor că leacul cel mai folosit pentru cei atinşi de Rusalii este jocul căluşarilor.

În alte zone, femeile fac descântece pentru alungarea Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului. Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei.

În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a le spori laptele.

Tot de Rusalii, în Ardeal există obiceiul cunoscut ca “udatul nevestelor”, când femeile sunt stropite cu apă pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.

În anumite zone se spune că dacă de Rusalii este timp frumos atunci toată vara va fi frumoasă şi rodnică.

Rusalii 2023. Superstiții pentru această sărbătoare

Rusaliile 2023. Pe ce dată este sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh?

Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume- iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice- umblă îmbrăcate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânăr frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.

Citește și: Zile de post în 2023. Când nu se mănâncă de dulce?

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI