Războiul Rusiei cu Ucraina s-ar putea încheia în acest an, potrivit generalului în rezervă, care a avertizat că Kremlinul va apela probabil la opțiunea armelor nucleare dacă Moscova se confruntă cu înfrângerea în conflict.
Citește și: Vladimir Putin face o mutare-surpriză în războiul din Ucraina
Generalul de brigadă în retragere din Armata SUA, Kevin Ryan, a declarat marți pentru Insider că el se așteaptă ca Rusia „să folosească o armă nucleară înainte de a permite armatei sale să fie înfrânte pe teren”.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Putin a amenințat în mod repetat cu utilizarea armelor nucleare de când a ordonat invadarea Ucrainei în februarie 2022, dar Ryan a spus că Kremlinul ar putea lua în considerare în mod serios folosirea lor dacă Ucraina este „pe punctul de a distruge armata rusă pe teren”.
Scenariul negru al folosirii armelor nucleare
Un alt scenariu cu potențial periculos din perspectiva armelor nucleare este dacă armata ucraineană va fi pe punctul să recucerească regiunea Crimeea, anexată de Rusia.
„Dacă armata ucraineană va avea un mare succes în primăvară și va distruge armata rusă, amenințând că va revendica peninsula Crimeea, atunci cred că armata și conducerea Rusiei ar folosi o armă nucleară”, spune generalul american.
Citește și: Noi tensiuni la extinderea NATO. Motive de satisfacție pentru Rusia lui Putin
Potrivit lui Ryan, Vladimir Putin ar face asta nu numai pentru a „distruge țintele militare ucrainene”, ci și pentru a „convinge regimul de la Kiev că a continua să lupte în acest război ar lăsa Ucraina cu un holocaust nuclear”.
"Numărul deceselor s-ar putea apropia de Hiroshima"
"Nivelul deceselor s-ar putea apropia de Hiroshima sau ar putea fi mult mai mic dacă intenționează doar să tragă ca un foc de avertisment cu o armă nucleară" într-o zonă mai puțin populată, a mai spus Ryan.
Acest rezultat, a spus Ryan, ar fi unul "devastator", cu un potențial de zeci de mii de morți, dar nu este cel mai probabil scenariu.
Cel mai probabil scenariu care se va desfășura în acest an, potrivit lui Ryan, este că războiul se va încheia într-un impas după lupte neîncetate și pierderi grele de ambele părți.
Șeful Statului Major al armatei SUA, generalul Mark Milley, a declarat anul trecut că aproximativ 40.000 de civili ucraineni au fost uciși și "mult peste" 100.000 de soldați ruși au fost "uciși și răniți" în războiul de până acum, cu "același număr probabil de partea ucraineană"