Doi barbati si o femeie au vrut sa arboreze tricolorul pe Varful Pietrosu, chiar la inceputul lunii decembrie. Din nefericire, acestia au fost surprinsi de avalansa, in Muntii Calimani, in zona Gura Haitii. Lucian, unul din barbati, a fost gasit repede de echipaje pentru ca a reusit sa sune la salvamont si, mai mult, a avut la mana un ceas care indica pozitia cu exactitate, reusind sa le transmita colegilor coordonatele si sa fie gasit la timp.

El a scapat cu viata.( Vezi AICI ce s-a intamplat la sediul salvamontistilor prinsi in avalansa din Muntii Calimani)

In cautarea celorlalti doi au plecat zeci de oameni, salvamontisti, jandarmi montani si echipaje de medici. Din pacate insa, dupa ore de cautari, acestia au reusit sa o gaseasca doar pe Nathy Josse, ea fiind declarata decedata, dupa o buna perioada de manevre de resuscitare.

Al treilea salvamontist, Sorin Liviu Pandelea, n-a mai fost gasit. Ninsoarea abundenta si riscul de o noua avalansa i-a facut pe salvamontisti sa intrerupa cautarile.

Au trecut cateva saptamani bune de atunci, iar salvamontistii n-au reusit inca sa gaseasca trupul lui Sorin Liviu Pandelea.

“COMUNICAT DE PRESA
referitor la evenimentul: AVALANSA DIN CALIMANI
In perioada care s-a scurs de la declansarea avalansei din muntii Calimani si pana in prezent, s-au efectuat cateva deplasari in teren, la nivel institutional care au vizat urmatoarele aspecte:
- Verificarea stratului de zapada in

zona avalanei precum si pe jgheaburile laterale
- Efectuarea unor studii privind stabilitatea zapezii
- Verificarea cornişelor

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

In conformitate HG 77/2003 (privind instituirea unor masuri pentru prevenirea accidentelor montane si organizarea activitatii de salvare in munti) si cu deciziile luate in urma sedintei de la Vatra Dornei la care au luat parte: d-na Prefect Mirela Elena Adomnicai, ISU Bucovina, Salvamont Suceava, Salvamont Vatra Dornei, Detasamentul de Pompieri Vatra Dornei, IJJ Suceava si Directia Silvica Suceava s-a hotarat ca actiunile de cautare si interventie ulterioare sa fie coordonate de Serviciul Judetean Salvamont Suceava.
Suplimentar comunicatelor emise de Salvamont Suceava, dorim sa venim cu urmatoarele precizari:
- Avalansa produsa in Calimani a fost cauzata de conditiile meteorologice nefavorabile la acea data.
- Avalansa nu a fost produsa de cele trei persoane implicate, prin supraincarcarea zapezii sau ”taierea” prin traversarea oblica a jgheabului
- Pe traseul de urcare a fost efectuat un studiu al zapezii
- Cornisa s-a rupt din cauza propriei greutati pe o distanta de aproximativ 230 de m. Distanta de alunecare a fost de aproximativ 480 de m.
- Inaltimea medie a avalansei in zona inferioara (in timpul curgerii) a fost de aproximativ 4 m.
- Inaltimea stratului de zapada rezultat din avalansa depus peste stratul de baza variaza pe axul vaii intre 2 si 6 m.

Persoanele implicate in avalansa aveau cunostinte temeinice despre zona alpina, abordarea traseelor de iarna, etc. Pandelea Liviu Sorin, Nathy Josse, Lucian Dragan erau monitori de schi, amatori de sporturi ce mergeau spre extrem: schi offpiste (trasee neamenajate), freeride, escalada etc. Lucian si Sorin activau de 5 ani ca voluntari in cadrul Salvamont Vatra Dornei avand absolvite ambele scoli de iarna si o scoala de vara.
Nathy si Sorin au coborat pe cel mai periculos traseu de off piste din Europa si au escaladat
- Austria. Grossglockner 3798m
- Chamonix. Aiguille du Midi. 3842
- Mont Blanc – 4809
- Se antrenau pentru o ascensiune in anul 2018 pe Dent du Geant.
- GRESEALA POSIBILA DE LUAT IN CALCUL: DIN CAUZA CETII NU S-A PUTUT OBSERVA CORNISA DIN CREASTA SI DIMENSIUNEA ACESTEIA.

INTERVENTII VOLUNTARE

In data de 20 decembrie s-a procedat din nou la o interventie de verificare a zonei (strat de zapada nou depus, dimensiunea corniselor, starea jgheaburilor laterale) si de cautare a lui Sorin. Deplasarea nu a avut loc in cadru institutional. Angajatii Salvamont Vatra Dornei, pentru data de 20 decembrie, au fost trecuti in concediu de odihna, iar deplasarea s-a facut pe baza de voluntariat, pe proprie raspundere si asumare proprie a riscului.
Temperaturile constante din ultimele 36 de ore au facut ca stratul de zapada sa fie destul de stabil, vizibilitatea a permis in 75% din timpul petrecut in zona de risc sa fie observate cornisele si jgheaburile laterale.
Timp de 6 ore, in zona s-au facut santuri de verificare, sondari repetate, gropi adanci de pana la 2,5 m. Zonele vizate au fost: denivelari pronuntate ale terenului, curbele exterioare facute de cursul avalansei precum si traseul de alunecare urmat Lucian Dragan in timpul avalansei (conform GPS-ului). Cu toate eforturile, pana la ora actuala nu s-a descoperit nimic, nici macar echipamentele pierdute de Lucian Dragan sau Nathy Josse.

In actiunea de pe data de 20 decembrie am constatat urmatoarele:
- Pe laterala vestica a vaii (zona de unde a plecat avalansa pe 1 decembrie) s-au format din nou placi de vant si cornise de pana la 5 m.
- Stratul de zapada nou depus pe culoarul de scurgere si depunere al avalansei variaza intre 70 si 100 de cm.
- Pe jgheaburile laterale este strat stabil de zapada de 1 m (constatat si in verificarile anterioare) peste care este un strat instabil de 50 – 60 de cm (in verificarile anterioare stratul era de 40 de cm). Straturile de zapada au consistenta diferita (din cauza variatiilor mari de temperatura din ultima saptamana)
- Zapada din avalansa a capatat o consistenta marita fata de verificarile anterioare.
PERICOLELE IN CAZUL PRODUCERII UNEI AVALANSE PE ORICARE DIN JGHEABURILE LATERALE IN CAZUL UNOR NOI CAUTARI:
- Toate jgheaburile laterale sunt colectate de valea principala (locul de cautare)
- Versantii sunt abrupti si acoperiti cu jneapan, astfel incat o evacuare de urgenta in timp util este imposibila.
- In cazul in care se va proceda la saparea de santuri paralele si adanci cu un numar mare de persoane (30- 40), voluntarii nu vor avea timp sa paraseasca santul respectiv, fiind in pericol de a fi acoperiti de un strat de 1,5 – 2 m de zapada. Statistic, timpul de supravietuire pentru o persoana ingropata complet de avalansa este de aproximativ 25 – 30 de minute (cauza decesului fiind lipsa oxigenului). La un numar mare de persoane ingropate sub zapada, chiar dotate cu Pieps-uri, timpul pentru identificarea zonei si saparea pentru recuperare poate dura peste 30 de minute.

ACTIUNI DE CAUTARE VOLUNTARE SAU INSTITUTIONALE
Apreciem sprijinul si suportul moral al colegilor, prietenilor si a celor care empatizeaza cu persoanele implicate in actiunea de cautare a lui Sorin. Sunt foarte multe persoane voluntare dispuse sa ajute la o actiune de cautare.
Din punct de vedere legislativ nu exista o procedura sau instructiune care sa reglementeze legal modul de cautare a unei persoane decedate in avalansa (cine intervine, cum etc).
Pana la ora actuala serviciile salvamont responsabile pe zona muntilor Calimani au emis mai multe avertizari de avalansa pe acest masiv. Instabilitatea atmosferica din ultima perioada a accentuat instabilitatea zapezii. (in data de 16 decembrie la cota de 1600 de m altitudine a plouat, dupa care a nins masiv).
Serviciile Salvamont nu interzic nici unei institutii sa intervina intr-o actiune de cautare de acest gen daca dotarea, experienta si pregatirea personalului de interventie este pe masura riscului la care se expun. Dar aceste deplasari presupun asumarea raspunderii conducerii institutiei. Prima regula de baza care se aplica in orice activitate de salvare este :PROTECTIA SALVATORULUI. In acest caz din pacate nu discutam de SALVATORI.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Dorim sa venim cu aceste completari avand in vedere interesul manifestat de comunitatea dorneana si nu numai, asupra acestui subiect.
Verificari si deplasari in teren la nivel de voluntariat au fost si se vor mai executa in perioada urmatoare.
CU TOTII DORIM SA-L ADUCEM PE SORIN ACASA.
Salvamont Vatra Dornei
Ariciuc Petru”,
se arata intr-un comunicat trimis de cei de la salvamont in data de 21.12.2017.

Cateva zile mai tarziu, cei de la Salvamont au emis un nou comunicat:

“AVALANSA DIN CALIMANI- COMUNICAT
25 dec 2017
Ref: activitate de cautare in Calimani
Avand in vedere prognoza meteorologica pentru perioada urmatoare, deplasarile si activitatile de cautare in zona avalansei din Poiana Izvoarelor programate pentru perioada 27 – 29 decembrie se anuleaza.
- Riscul producerii unor avalanse pe jgheaburile secundare este de gradul 4. (5 este gradul maxim).
- Temperaturile pozitive din timpul zilei vor favoriza desprinderile corniselor si placilor de vant.
- Consideram periculos chiar si accesul in zona intersectiei dintre traseele turistice marcate cu punct rosu (Drumul Maria Thereza) si cruce rosie (dinspre Gura Haitii). ZONA SUPERIOARA DIN POIANA IZVOARELOR. O avalansa de dimensiuni medii poate ”inunda” aceasta poiana.
- Multumim tuturor voluntarilor care doresc sa se implice, dar in aceste interventii ne putem baza doar pe personal calificat cu experienta si echipament corespunzator.
Mentiune: cautarile si deplasarile au caracter neinstitutional.
SALVAMONT VATRA DORNEI
Ariciuc Petru”.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si