Nicio călătorie n-ar fi plină, dacă n-am descoperi poveșți de succes din zonele în care ajungem, cum este în cazul Argeșului, unde ne vom putea înfrupta dintr-o istorie vie a gustului tradițional românesc. Imaginea simplă și nealterată a satului românesc, precum și bogăția de gust ne va însoți prin tot periplul nostru pe meleaguri argeșene. De la dealurile ce îmbrățișează Topoloveniul până la munții ce veghează asupra Saticului, natura e cât se poate de generoasă și așteaptă să fie descoperită în amănunt și admirată îndeaproape.

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în “ROventura”, Periplu de poveste pe plaiuri argeșene

Citeste si: Mitică Dragomir, următorul invitat la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, duminică, de la ora 22:30, la Kanal D: “Sunt curat ca lacrima și drept ca lumânarea!”

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în “ROventura”, Periplu de poveste pe plaiuri argeșene

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în “ROventura”, Periplu de poveste pe plaiuri argeșene

Citeste si: Radu, decizie radicală în casa "Puterea dragostei". "Am plecat acasă. Gata, la revedere!"

Roventurienii ne poartă pașii, pentru început, la Topoloveni, locul care ascunde adevărate comori de gust bun și aduce belșugul livezilor, de pe dealurile argeșene pe mesele oamenilor, la borcan. Deliciile pregătite de priceputele gospodine din Topoloveni ajung peste mări și țări, dar parcă tot românii le apreciază mai mult, pentru că ne amintesc de copilărie.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Citeste si: Berna de la Puterea Dragostei este în doliu. Trece prin momente cumplite după ce și-a pierdut bunicul: ,,Era ca un tată pentru mine”

Periplu de poveste pe plaiuri argeșene

Călătoria noastră continuă la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Goleșți, Argeșul fiind una dintre cele importante zone din țară, din acest punct de vedere. La Curtea Goleștilor găsim o sumedenie de comori și povești ce merită descoperite.

Zeci de gospodării tradiționale, răsfirate pe mai multe hectare, înviorează atmosfera pitorească a satului românesc, care te îmbie să îl descoperi la pas.

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în “ROventura”, Periplu de poveste pe plaiuri argeșene

Citeste si: Ramona Bădescu aniversată la „Teo Show”

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în “ROventura”, Periplu de poveste pe plaiuri argeșene

Citeste si: Codruț și Alexandra de la „Puterea Dragostei”, primele declarații după împăcare

De la bordeie săpate în pământ, la case mai elaborate, aproape toate gospodăriile din țară sunt reprezentate. Unul dintre cele mai fermecătoare muzee în aer liber din țară, cel din Goleșți este o inspirată alegere pentru o escapadă la sfârsit de săptămână. Vine și momentul pentru odihnă, după așa un periplu de poveste, și ce loc poate fi mai bun, pentru popas, decât Sătic, așezare – simbol a satului românesc din partea această de țară?

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în “ROventura”, Periplu de poveste pe plaiuri argeșene
Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în “ROventura”, Periplu de poveste pe plaiuri argeșene

Citeste si: Raluca Munte de la „Puterea Dragostei” a îmbrăcat rochia de mireasă. Visul ei a devenit realitate

Citeste si: Veste bună pentru pensionare! Recalcularea pensiilor din 2025 aduce venituri în luna martie. Cine sunt norocoșii?- kfetele.ro

Citeste si: Cine este Saif Ali Khan, actorul înjunghiat de un intrus în propria casă- radioimpuls.ro

Citeste si: Judecătorii au motivat de ce l-au lăsat pe Iohannis fără două case. ANAF: Se vor face demersuri pentru recuperarea "fructelor neculese"- antena3.ro

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în “ROventura”, Periplu de poveste pe plaiuri argeșene

Citeste si: Bogdan Mocanu, fost concurent „Puterea Dragostei”, fotografii din perioada liceului. N-o să-ți vină să crezi cum arăta

Sătic, perla nedescoperită din partea argeșeană a culoarului Rucăr – Bran, ne va fermeca cu adevărat, iar casele de oaspeți sunt din ce în ce mai puține, pentru câți turișți ajung pe aceste plaiuri.

Nu ratați sâmbăta, de la ora 15:00, o nouă ediție „ROventura”, prezentată de George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Citeste si: Bianca Comănici, reținută pe aeroportul din Istanbul


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si