Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, la ”ROventura” - Neamț – Olimpul Moldovei
Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele “ROventura”, ne invită la o cură de sănătate și bucurie, pentru suflet și trup, dar și în căutarea primei zăpezi și a distracției de iarnă, în Neamț, la poalele “Olimpului Moldovei”.
Author: Mircea Pop vineri 08 ianuarie 2021 , 13:40
Legendarul Ceahlău este unul dintre cele mai impresionante masive din Carpați și păstrează încă arii vaste de natură nealterată, iar vârful Toaca arată fabulos ”îmbrăcat” în straie de iarnă. Muntele veghează asupra stațiunii Durău, pe care roventurienii ne-o prezintă astăzi în toată splendoarea.
Câteva hoteluri și zeci de pensiuni, de toate categoriile, își așteaptă oaspeții, la Durău , și îi atrag și cu noile activități de agrement dezvoltate aici.
O minunăție a locului este, fără discuție, Mănăstirea Durău care a fost, multă vreme, cea mai râvnită așezare monahală de sub Ceahlău. Biserica, frumoasă tocmai prin simplitatea ei, este zidită din piatră și îmbină elemente tradiționale moldovenești cu unele mai noi, împrumutate chiar de la construcții laice.
Tot în Durău, îți fură privirea și Palatul Cnejilor, mirific loc, învăluit în mister
Dupa un popas la pensiunea care îi va găzdui și le va oferi călătorilor nostri una dintre cele mai savuroase experiențe culinare de până acum, o nouă zi îi întâmpină pe George și Andreea la casa de oaspeți de la talpa Ceahlăului. Oamenii
locului însuflețesc zona cu povesti minunate, dar si cu deliciose bucate moldovenești, dintre cele mai sănătoase. Nicaieri nu i-a stat românului mai bine decât legat de pământul său și de obiceiurile străbune.
Nu ratați sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, o călătorie încântătoare la poalele celui mai cântat munte al țării, alături de George Mihai si Andreea Străvoiu, gazdele ”ROventura”, la Kanal D.