Close sidebar
Close sidebar

Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”: Ineu, nestemata Aradului

„ROventura” ne invită sâmbătă, de la ora 14:45, la Kanal D, să călătorim la Ineu, urbea de pe malul Crișului Alb, atât de încărcată de istorie și de tradiții unde îi vom cunoaște, alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, pe ineuani, care ne vor oferi poveștile de la poarta Țării Zărandului, prin care ne vor arăta tuturor frumusețea acestor meleaguri.

Elena Tasca,


DISTRIBUIE
acest articol

O parte din farmecul zonei este pus în valoare de Canalul Morilor și ale sale hanuri, de unde se spune că s-ar fi inspirat Ioan Slavici pentru a scrie celebra sa nuvelă. Oamenii au reușit, aici, recrearea unui spațiu în care oamenii să simtă că fac o călătorie în timp, pe file de poveste. Mâncarea ce ajunge pe mesele mușteriilor care ajung pe aceste meleaguri trebuie să transmită parfumul ospețelor de odinioară și, dacă unii ajung aici doar pentru un prânz îmbelșugat, alții aleg să înnopteze într-una dintre odăile de oaspeți, care respiră, și ele, parfum din trecut.

Apucăm, apoi, alături de roventurieni, drumul care ne conduce către centrul micului oraș. Reprezentativă pentru istoria Aradului, cetatea Ineului este, poate, principala nestemată de pe valea Crișului Alb. Aici, zidurile spun o sumedenie de povești, așa că, după ce hoinărim prin cele două curți interioare și facem ocolul cetății, pe dinafară, intrăm să vedem cum se prezintă și pe dinăuntru acolo unde ni se va dezvălui o fabuloasă incursiune prin istoria de sute de ani a cetății Ineului.

Nu ratați sâmbătă, de la ora 14:45, o nouă incursiune de poveste ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, numai la Kanal D.

Citeste si: „M-a împietrit de tot durerea ta…” Un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața în timp ce se întorcea de la muncă- kanald.ro

Citeste si: Povestea uluitoare a Andrei Medintu, afacerista din România care s-a căsătorit cu un milionar indian! A fost îmbrăcată în aur din cap până în picioare la cununia civilă! Imagini spectaculoase din ziua cea mare- wowbiz.ro

Citeste si: O fată de 17 ani a sunat disperată la 112, apoi apelul s-a închis. Ce au aflat polițiștii, după ce au găsit-o într-o casă răvășită- antena3.ro

Credit foto: BLC Media

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI