Sâmbătă, de la ora 14:45, în „ROventura”: La pas, pe plaiuri maramureșene
Emisiunea de călătorii „ROventura” ne invită sâmbăta aceasta, de la ora 14:45, la Kanal D, să pornim către Vadu Izei, un loc special, în care oamenii sunt, probabil, cea mai mare valoare a locului, pe care-l sfințesc, după puterea și priceperea fiecăruia dintre ei, iar unii chiar reușesc să transforme, cu mâinile lor, resursele locului în adevărate comori.
Alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele „ROventura”, îl vom cunoaște pe Gheorghe Popovici, unul dintre cei mai apreciați artizani în lemn ai Maramureșului. De la Gheorghe Popovici, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai sculpturii în lemn,5 niciun călător nu poate pleca cu mâna goală. Un suvenir, cât de mic, devine mărturia unei zile de neuitat sau de păstrat la loc de cinste în sertarul cu cele mai de preț amintiri.
Valea Izei, un loc special din România
Nu departe, tot pe Valea Izei, o vom cunoaște pe Doina, un alt om cu „mâini de aur”, care își picură, în minunățiile culinare, câte puțin din frumusețea sufletului său, răspândind bucurie în rândul tuturor celor care-i trec pragul.
Călătoria „ROventura” continuă apoi pe alte meleaguri de poveste, la Bogdan Vodă, una dintre cele mai pitorești așezări din Maramureș, o zonă aleasă pentru un amplu proiect de reabilitare a patrimoniului inestimabil al satelor maramureșene. Vom poposi, apoi, pentru bucuria și liniștea sufletului, la una dintre cele mai frumoase biserici de lemn din Maramureș, Biserica Bogdan Vodă, cea de-a patra biserică ridicată, pe un loc mângâiat, parcă, de-o mână divină.
Nu ratați sâmbătă, de la ora 14:45, o nouă ediție „ROventura”, emisiune prezentată de George Mihai și Andreea Străvoiu, numai la Kanal D.