Împreună cu George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, începem anul în forță, descoperind un loc desprins parcă din basme, într-o călătorie de poveste. Mergem la “marea de la munte”, cum frumos  se mai spune stațiunii Colibița, pitoreasca așezare de la poarta Transilvaniei, județul Bistrița-Năsăud, un loc unic în care bogățiile naturale, precum și investițiile în infrastructura turistică au adus acest loc în atenția tuturor.

Odată ajunși la “marea de la munte”, stațiunea Colibița, pitoreasca așezare bistrițeană de la poalele munților Bârgău și Călimani, vom fi martorii unui spectacol al naturii, acolo unde cerul și pământul, oglinda de apă a lacului,

ceața și norii spectaculoși ne trec,  parcă, prin toate cele patru anotimpuri într-o singură zi.

Sâmbătă, de la ora 15:00, începe un nou sezon ”ROventura”, la Kanal D

[Sursa foto: Credit foto: BLC Media]

Calitatea aerului a adus turiști aici, încă din anul 1923, iar acum, ajutată și de frumusețea lacului de acumulare, Colibița e un nume scris cu litere de-o șchioapă pe harta turismului de sănătate.

Cu o adâncime medie de 80-90 de metri, o lungime de aproape 7 kilometri și o suprafață de 270 de hectare, lacul Colibița adună și spune povești de neuitat, iar o plimbare, pe luciul apei, cu velierul, devine o experiență de neuitat.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Sâmbătă, de la ora 15:00, începe un nou sezon ”ROventura”, la Kanal D

[Sursa foto: Credit foto: BLC Media]

Județul Bistrița-Năsăud, considerat a fi poarta Transilvaniei, e un ținut pe a cărui coroană stă, la loc de cinste, și nestemata Colibița. Bogățiile naturale precum și investițiile în infrastructură au atras și agenții economici, care au pus aici suflet, energie și bani, pentru dezvoltarea unor locuri în care turiștii să se simtă răsfățați. În plus, locul acesta a fost binecuvântat și de energia bună pe care au manifestat-o oaspeții care s-au bucurat, aici, de-a lungul timpului, de sesiunile de gătit în aer liber. 

Lacul și la talpa muntelui fac ca locul acesta să pară desprins din cele mai frumoase povești, așa că nu ratați sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, debutul noului sezon ”ROventura”, alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, numai la Kanal D.

Sâmbătă, de la ora 15:00, începe un nou sezon ”ROventura”, la Kanal D

[Sursa foto: Credit foto: BLC Media]

Sâmbătă, de la ora 15:00, începe un nou sezon ”ROventura”, la Kanal D

[Sursa foto: Credit foto: BLC Media]

Sâmbătă, de la ora 15:00, începe un nou sezon ”ROventura”, la Kanal D

[Sursa foto: Credit foto: BLC Media]

Sâmbătă, de la ora 15:00, începe un nou sezon ”ROventura”, la Kanal D

[Sursa foto: Credit foto: BLC Media]


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si